Orașul Chișinău are un patrimoniu cultural excepțional, care merită să fie pus în valoare, iar iluminarea artistică a fațadelor clădirilor este o cale prin care poate fi făcut acest lucru. De această părere este arhitectul francez Alain Guilhot, care a prezidat juriul concursului „Chișinăul de seară – orașul luminilor”, desfășurat de către Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor (AIRM).
Trei din 11 proiecte depuse la concurs au fost desemnate câștigătoare. Astfel, până în toamna acestui an, vor fi reabilitate și iluminate artistic fațadele Muzeului National de Etnografie și Istorie Naturală, Palatului Naţional „Nicolae Sulac” și Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Într-o conferință de presă la IPN luni, 19 februarie, Alain Guilhot a spus că prin aceste inițiative începe să fie scrisă „istoria unui festival internațional al luminilor la Chișinău”.
„Prin magia iluminatului artistic vom spori turismul, vom face ca orașul Chișinău, capitala Moldovei, să fie atractivă pentru vizitatori. Investind în lumină, investești în atracție. Nu este o cheltuială de bani, este o investiție pe termen lung. Sunt gata să contribui la maximum la realizarea proiectului „Chișinăul de seară – orașul luminilor”, a spus Alain Guilhot.
Potrivit lui Ion Ștefăniță, director general AIRM, orașul Chișinău are multe clădiri valoroase. Prin iluminarea artistică a primelor trei fațade se pun bazele dezvoltării unui adevărat brand: „Chișinăul de seară – orașul luminilor”. „Suntem dornici să începem realizarea acestor proiecte. Nu ne vom opri doar la aceste trei, pentru care avem finanțare. Vom căuta soluții să extindem lista”, a spus Ion Ștefăniță.
Dorin Ştefan, arhitect din România, membru al juriului, a spus că prin implementarea proiectelor de iluminat artistic Republica Moldova ţine pasul cu ceea ce se întâmplă în lume. „Sunt lucruri noi și sperăm că acest început bun va avea continuitate” a menționat arhitectul.
Frederic Pervostat, arhitect din Franța, membru al juriului, a declarat că orașul Chișinău este remarcat prin arhitectura frumoasă a bisericilor și că și-a dorit ca măcar unul dintre proiecte să vizeze o biserică, dar nu a fost să fie. În opinia sa, lipsite de atenție sunt și Porțile Orașului, care sunt de o valoare deosebită pentru Chișinău, iar turiștii pot rămâne impresionați chiar de la intrarea în oraș.
Ceremonia de premiere a învingătorilor concursului va avea loc in data de 3 martie.