Pastorală la Naşterea Domnului
https://www.ipn.md/ro/pastorala-la-nasterea-domnului-7967_1002594.html
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir a adresat o pastorală de Crăciun în care menţionează că Naşterea Mântuitorului înseamnă începutul mântuirii neamului omenesc. Prin întruparea, moartea şi învierea lui Hristos, s-a arătat în chip văzut dragostea lui Dumnezeu – Tatăl în lume, a răsărit „Soarele dreptăţii” şi s-au deschis porţile împărăţiei veşnice, încuiate din pricina păcatului strămoşesc.
„De fiecare dată când prăznuim Naşterea Domnului, mintea şi inima noastră sunt cuprinse de simţăminte de evlavie în faţa minunii care s-a săvârşit în peştera din Betleem, sentimente de adâncă recunoştinţă faţă de Părintele ceresc şi Maica Domnului, prin care ne-a venit nouă această negrăită bucurie”, se menţionează în pastorala Mitropolitului, citată de Info-Prim Neo.
Biserica îşi cheamă fiii sufleteşti să vină şi să se închine dumnezeiescului Prunc şi să-i aducă, precum magii odinioară, daruri de mare preţ: credinţa curată şi neşovăielnică, nădejdea, ancoră de fapte vrednice de numele de creştin, adică de următor al lui Hristos, şi dragostea, focul care încălzeşte sufletul, apropiindu-l de Dumnezeu şi de semeni, şi care topeşte gheaţa păcatelor şi a răutăţii.
ÎPS Vladimir le urează creştinilor să sărbătorească cu belşug de pace, cu deplină sănătate, cu înalte şi curate bucurii.