Paştile Blajinilor se sărbătoreşte în ziua de luni după Duminica lui Toma, etnograf
https://www.ipn.md/ro/pastile-blajinilor-se-sarbatoreste-in-ziua-de-luni-dupa-duminica-lui-toma-etnogr-7967_989913.html
Paştile Blajinilor nu are o dată fixă în calendarul bisericesc, însă în popor se sărbătoreşte în ziua de luni, după Duminica lui Toma. Tradiţia sărbătoririi în ziua de duminică vine de pe timpul perioadei sovietice, când existau colhozurile şi oamenii trebuiau să meargă la muncă luni, a declarat pentru Info-Prim Neo şefa Secţiei etnografie a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Maria Ciocanu.
Potrivit credinţelor populare, în Joia Mare înainte de Paşti cei decedaţi se întorc acasă şi trebuie să fie întâmpinaţi cu apă şi pâine, iar în ziua Blajinilor decedaţii aşteaptă la intrarea în cimitire pentru a-şi întâmpina rudele. Dacă de Paştile Blajinilor plouă, înseamnă că morţii plâng că nu au venit cei apropiaţi la mormintele lor.
Cei care merg la cimitire trebuie să dea de pomană prosoape din bumbac, pahare, căni, pască şi ouă roşii pentru ca cei decedaţi să aibă pe lumea cealaltă ce mânca şi din ce bea.
Maria Ciocanu a menţionat că originea cuvântului de „blajin” vine din slavonul „blajenîi”, care semnifică blând, bun sau cuvios. Potrivit unor legende, blajinii trăiesc într-o lume îndepărtată, aproape de rai. Se crede că ei sunt oameni scunzi, paşnici, credincioşi şi foarte buni la suflet. Blajinii nu ştiu când este Paştile şi află despre acest lucru doar în momentul în care văd pe ape coji de ouă roşii aruncate de oameni.
Preotul Valeriu Potoroacă, parohul Bisericii „Sf. Pantelimon” a precizat că rădăcinile acestei sărbători vin din timpurile precreştine, când strămoşii noştri erau păgâni. Despre aceasta ne mărturisesc şi o mulţime de legende din tezaurul folcloristic al neamului nostru. Însă aceste legende nu au nimic în comun cu esenţa creştină a pomenirii morţilor, care constă în rugăciuni, în împărtăşirea bucuriei Învierii Domnului cu cei răposaţi, în speranţa Învierii şi a vieţii veşnice pentru sufletele celor răposaţi, alături de care vom fi şi noi, când va rândui Domnul, a menţionat preotul.
Ziua în care se sărbătoreşte Paştile Blajinilor a fost declarată liberă în anul 1990.