logo

Pasivitatea PAD i-a egalat cu zero şansele de a accede în Parlament, CAMPANIE IPN


https://www.ipn.md/ro/pasivitatea-pad-i-a-egalat-cu-zero-sansele-de-a-7978_1014719.html

La 30 noiembrie au loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. O parte din partidele politice deja au început, oficial sau neoficial, activităţile electorale, altele încă nu. Agenţia IPN şi-a propus să fixeze „portretele” formaţiunilor politice, înregistrate în percepţia societăţii, până la declanşarea oficială a campaniei electorale. Credem că este un exerciţiu util pentru electoratul din Moldova care va obţine informaţie concentrată suplimentară de care va putea ţine cont în ziua alegerilor, dar şi pentru înseşi partide care vor obţine indicii în plus pentru corectarea imaginii. S-ar putea ca acest tablou să prindă bine şi pentru o mai bună înţelegere între ceea ce vrea să fie şi ceea ce este în realitate un partid sau altul din Republica Moldova. În acest scop, mai mulţi experţi au fost solicitaţi să se exprime vizavi de şansele partidelor de a ajunge în viitorul legislativ, cum şi-au îndeplinit promisiunile făcute la fostele alegeri, eventualele coaliţii, subiecte, tactici şi strategii pe care acestea le vor utiliza pentru a se impune mai mult în faţa electoratului. Formaţiunile politice sunt prezentate în ordinea dictată de numărul mandatelor deţinute în actualul legislativ şi scorul electoral obţinut în ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în anul 2010.
---

Partidul Acţiunea Democratică a fost foarte activ atunci când s-a constituit. Liderul acestuia, Mihai Godea, a fost foarte vizibil pe când era deputat liberal-democrat. Formaţiunea pe care a creat-o după ce a plecat din PLDM era văzută ca o alternativă de dreapta, acum însă partidul nu mai este activ. Dacă cumva intenţionează să participe la alegerile din această toamnă, a întârziat cu promovarea sa şi practic nu are şanse să atragă susţinători.

Politologul Olga Nicolenco consideră că Partidul Acţiunea Democratică este modelul de partid-om, în care este vizibil doar liderul Mihai Godea. Formaţiunea are  o imagine bună, dar ar putea accede în Parlament fie în bloc electoral, fie pe listă comună.

Expertul în politologie Denis Cenuşa spune că PAD s-a redus la vocea lui Mihai Godea, dar reieşind din activitatea partidului, care nu se vede, nici nu se simte dorinţa formaţiunii de a se evidenţia pe eşichierul politic. Formaţiunea nu a reuşit să atragă lideri publici sau din societatea civilă care să-i facă o imagine.

Victor Juc, vicedirector al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a amintit că PAD s-a creat în ajunul alegerilor pentru funcţia e primar general al municipiului Chişinău. În partid a fost actualul procuror general, Corneliu Gurin, care însă a ales să plece din formaţiune în virtutea acestei funcţii. Victor Juc menţionează că acest partid nu are nicio imagine.

Expertul opinează că este greu de stabilit pe care parte a eşichierului politic se situează acest partid. El spune că Mihai Godea era foarte activ în PLDM, era portavocea formaţiunii, însă acum este pasiv şi nu este acea personalitate care să atragă 6% de voturi necesare pentru a trece pragul electoral. Victor Juc crede că aici se încheie cariera politică a lui Mihai Godea.

Lina Grâu, comentator politic, spune că PAD s-a plasat anterior ca o formaţiune de dreapta, era destul de activă la început, şi-a făcut filiale în teritoriu şi organizaţie de tineret, dar planurile liderilor formaţiunii s-au schimbat între timp. Expertul nu crede că acum Mihai Godea se gândeşte la modul serios să intre în alegeri, căci dacă îşi dorea, era să fie mai activ şi ar fi găsit pretexte informaţionale ca să apară în vizor.

Aceasta ne face să credem că PAD nu planifică să meargă în alegeri singur, însă dacă ar decide să facă un bloc cu cineva, nu este clar cu cine s-ar asocia. „Nu cred că PAD are vreo şansă să acceadă în viitorul parlament. Părerea mea e că deja e târziu să încerce să apară în vizorul public”, a subliniat Lina Grâu.

Alte partide deja sunt foarte active înainte de alegeri, astfel Partidul Liberal de un an merge prin diasporă, Partidul Democrat face tot felul de caravane, Partidul Liberal Democrat lansează tot felul de spoturi şi acţiuni, dar sunt şi alte formaţiuni, extraparlamentare, tot foarte active.

În opinia Linei Grâu, dacă PAD va decide să investească în campania electorală, atunci va fi o cheltuială în zadar.  Experta nu exclude că PAD a fost proiectul unui alt politician, aceasta ar explica de ce a dispărut aşa de repede din vizorul public. Dacă a fost finanţat de către altcineva cu anumite scopuri politice, după ce s-au schimbat scopurile s-a terminat şi finanţarea.
---

În cadrul acestei campanii IPN a publicat materiale despre aprecierile date de către experţi Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Partidului Liberal Democrat din Moldova, Partidului Democrat din Moldova, Partidului Liberal, Partidului Liberal Reformator, Partidului „Renaştere” şi Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.

Mariana Galben, IPN