logo

Paşi pentru reducerea numărului de copii din orfelinate


https://www.ipn.md/ro/pasi-pentru-reducerea-numarului-de-copii-din-orfelinate-7967_1013036.html

În anii 2014 – 2020, vor fi intensificate activităţile de creare a condiţiilor necesare pentru creşterea şi educaţia copiilor în mediul familial, prevenirea separării copilului de familie şi reducerea continuă a numărului de copii aflaţi în îngrijire rezidenţială, transmite IPN cu referire la noua strategie pentru protecţia copilului pe perioada respectivă, aprobată de către Guvern.

„Cel mai firesc şi mai prietenos mediu pentru creşterea şi educaţia copilului este cel familial. De aceea, eforturile noastre vor fi orientate pe eliminarea cauzelor plasării copiilor în instituţii rezidenţiale, pe dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial”, a declarat ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga.

Pe parcursul anului 2013, potrivit datelor ministerului, în Moldova au activat 86 case de copii de tip familial, în care au fost plasaţi 343 de copii. Spre comparaţie, în 2007 activau 53 de case de copii de tip familial, în care erau plasaţi 241 de copii.

Totodată, anul trecut, 261 de asistenţi parentali profesionişti au oferit îngrijire unui număr de 391 de copii, faţă de anul 2007, când activau 42 de asistenţi parentali profesionişti.

„O modalitate de prevenire a separării copilului de familie o constituie, fără îndoială, programele de suport , pe care le oferim familiilor cu copii. Ne-am convins că aceste programe, care în prezent sunt constituite din sprijin bănesc şi material, necesită a fi completate şi cu unele servicii de consiliere din partea medicilor, psihologilor şi altor specialişti, menite să prevină abandonul, inclusiv a copiilor de vârstă  fragedă”, a menţionat Valentina Buliga.

Alte două obiective principale ale Strategiei pentru protecţia copilului pe anii 2014 – 2020 sunt: prevenirea şi combaterea violenţei, neglijării şi exploatării copiilor în mediul familial, dar şi la şcoală şi în societate, precum şi concilierea vieţii de familie cu activitatea profesională pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului, participarea în acest proces atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor.

Strategia va fi implementată în trei etape. Costurile de implementare vor fi  acoperite din buget, precum şi din sursele donatorilor externi şi organismelor internaţionale de profil.

La finele anului 2013, în cele 41 de instituţii rezidenţiale erau plasaţi 3808 copii, faţă de 2007, când erau 65 de instituţii rezidenţiale, cu 11 mii de copii.