logo

Pasat, îngrijorat de posibila revenire a regimului comunist


https://www.ipn.md/ro/pasat-ingrijorat-de-posibila-revenire-a-regimului-comunist-7965_979081.html

Fostul ministru al apărării şi director al Serviciului de Informaţie şi Securitate (SIS), Valeriu Pasat, este îngrijorat că fostul regim comunist ar putea reveni la guvernare. Pasat spune că va deveni un oponent al PCRM, va face în continuare politică, însă nu va crea un partid. În acelaşi timp, Valeriu Pasat spune că nu are de gând să revină în viitorul imediat în R. Moldova, pentru că este implicat în anumite proiecte ştiinţifice la Moscova. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă luni, 23 noiembrie, transmite Info-Prim Neo. Pasat spune că a observat pericolul revenirii la guvernare a PCRM în cele două săptămâni de la revenirea sa în Chişinău. A spus că a avut întrevederi cu cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) – Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Marian Lupu şi Serafim Urecheanu. „Nu m-am întâlnit cu Vladimir Voronin şi Iurie Roşca”, a menţionat Pasat. În cadrul întrevederii cu liderii AIE, fostul ministru a spus că nu i s-a propus aderarea la vreun partid. Valeriu Pasat a spus că intenţionează să deschidă o fundaţie care să se ocupe de istoria şi cultura R. Moldova, explicând că ţara este foarte prost reprezentată pe plan extern. După mai bine de patru ani de cercetări penale, Valeriu Pasat a fost scos de sub urmărire. Fostul ministru al apărării şi director al SIS a fost arestat la 11 martie 2005. Două dintre dosare, privind prejudicierea intereselor statului prin comercializarea unor unităţi de tehnică militară, de două ori au ajuns să fie examinate, inclusiv la Curtea Supremă de Justiţie, fiind de fiecare dată reîntoarse. În iulie 2009, Curtea de Apel Chişinău, examinându-le pentru a treia oară, a reconfirmat nevinovaţia fostului ministru. În alte două dosare, anchetate de procurori, fostul ministru era suspectat de „contrabandă de armament” şi „tentativă de lovitură de stat, la indicaţia Kremlinului”.