logo

PAS va avea cel puțin șase deputați noi în Parlament


https://www.ipn.md/ro/pas-va-avea-cel-putin-sase-deputati-noi-in-7965_1083678.html

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate urmează să aibă cel puțin șase deputați noi din lista supleanților. Aceasta după ce unii parlamentari aleși au devenit miniștri, iar alții au fost numiți în alte funcții incompatibile cu statutul de deputat. Conform procedurii legale, candidatul supleant este declarat ales de către Curtea Constituțională, la adresarea Comisiei Electorale Centrale, transmite IPN.

În prezent, cel puțin șase mandate PAS devin vacante după numirea Nataliei Gavrilița în funcția de prim-ministru, iar a încă trei deputați în funcția de ministru. Este vorba despre Andrei Spînu numit viceprim-ministru, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, Dumitru Budianschi desemnat în calitate de ministru al finanțelor și Sergiu Litvinenco – ministru al justiției.

Totodată, deputatul Adrian Băluțel a fost numit șef al Cabinetului prim-ministrului, iar deputatul Rosian Vasiloi – șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Potrivit listei candidaților supleanți la funcția de deputat, în fracțiunea parlamentară PAS ar urma să vină: Viorel Barda (jurist), Ana Calinici (jurist), Evghenia Cojocari (profesoară), Boris Popa (jurist), Ana Oglinda (medic) și Dorel Iurcu (economist).

Mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, funcţia de membru al Guvernului, funcţia de avocat al poporului și funcţia de ales local. Totodată, incompatibilitatea intervine în cazul exercitării oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit.