logo

PAS propune reducerea numărului membrilor în Consiliul de Administrare al CNPF


https://www.ipn.md/ro/pas-propune-reducerea-numarului-membrilor-in-consiliul-de-administrare-7965_1088994.html

Deputații din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate propun ca numărul membrilor Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare să fie redus de la cinci la trei membri. Potrivit lor, acest fapt ar eficientiza instituția și ar genera economii de circa cinci milioane de lei, transmite IPN.

Deputatul Dumitru Alaiba a declarat, într-o conferință de presă, că debirocratizarea și simplificarea structurii CNPF este prevăzută într-un proiect de lege care a fost înregistrat în Parlament. „După cum știți, avem conducerea formată din cinci membri. Propunerea noastră este să reducem Consiliul la doar trei membri. Motivele sunt, în primul rând, o eficiență mai mare în luarea deciziilor, o structură simplificată, inclusiv economii de resurse financiare. Aceste două posturi în plus costă instituția aproximativ, dacă este să rotunjim împreună cu anumite costuri indirecte, cum ar fi șofer etc., aproximativ cinci milioane de lei”, explică parlamentarul.

Deputatul a mai spus că, după ce în septembrie anul trecut Parlamentul a revocat conducerea CNPF in corpore, instituția a rămas disfuncțională. Și din cauza faptului că bordul nu era funcțional, s-au acumulat circa 120 de subiecte asupra cărora urmau a fi luate decizii. Aceste subiecte au fost epuizate în doar într-o lună de doar trei oameni, după ce au fost numiți membri noi. „Acestea sunt motivele pentru care am considerat că nu există vreo justificare pentru cinci șefi la CNPF. Este suficient să ai trei directori – un director general și doi directori – pentru a permite instituții să activeze eficient”, a mai spus Dumitru Alaiba.

În septembrie 2021, membrii Consiliului de Administrație al CNPF au fost revocați in corpore de Parlament, după audierea raportului anual al instituției pentru anul 2020. S-a constatat că CNPF a dat dovadă de incapacitatea de a îmbunătăți situația pe piața financiară nebancară, manifestându-se printr-o exercitare insuficientă, tardivă și inadecvată a atribuțiilor sale.