logo

PAS propune alocații pentru unul dintre părinții care îngrijește preșcolari


https://www.ipn.md/ro/pas-propune-alocatii-pentru-unul-dintre-parintii-care-ingrijeste-7965_1074861.html

Unul dintre părinții antrenați în supravegherea copiilor de vârsta preșcolară trebuie să beneficieze de o alocație specială în mărime de 75% din salariul mediu lunar, în condițiile în care pe perioada pandemiei grădinițele au fost închise. De această părere sunt deputații din Partidul Acțiune și Solidaritate, care au prezentat un proiect de lege în acest sens, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, vicepreședinta PAS, deputata Doina Gherman, a declarat că sunt patru luni de când în țară a fost declarată stare de urgență, iar activitatea grădinițelor a fost oprită. Potrivit ei, sunt patru luni de când mii și mii de familii, care au copii de vârstă preșcolară se află într-o situație absolut dificilă, pentru că părinții nu au cu cine își lăsa micuții în condițiile în care trebuie să meargă la lucru ca să-și întrețină familia.

 „Eu am doi copii de vârstă preșcolară acasă, care sunt acum în grija bunicii. Întrebarea este – ce fac părinții care nu au posibilitatea de a-și lasă copiii în grija bunicilor? Îi iau cu ei la lucru? Îi lasă singuri acasă nesupravegheați? Angajează o bonă? Din ce bani achită această bonă atunci? Și cel mai grav, ce fac mamele care își cresc singure copiii?”, se întreabă parlamentara.


Potrivit ei, acest stat are alte priorități decât bunăstarea și securitatea socială a familiilor care au copii mici. Ea a dat exemplul în care, la începutul lunii iulie, Guvernul a alocat peste 70 de milioane de lei pentru proiectul Arena Chișinău, în timp ce starea financiară a multor familii s-a redus drastic. „Acest guvern trebuie să își revadă prioritățile: Arene sau familii și copii în siguranță și securitate socială. Treziți-vă”, a notat Doina Gherman.

O altă vicepreședintă a formațiunii, deputata Veronica Roșca, a menționat că, nu este clar de ce Guvernul a abandonat acești copii și acești părinți, or în Republica Moldova, familiile au cea mai înaltă rată a sărăciei. „Fiecare a doua familie cu copii mici se întreține din activitatea salarială. Ce a făcut Guvernul în aceste patru luni? Zero. Nu a venit să susțină nici părinții, nici instituțiile preșcolare. Apreciem medicii care au curajul să spună că este riscantă redeschiderea grădinițelor, însă este imoral și inuman să abandonezi acești părinți în situația când nu au nicio susținere subvenționată din partea statului. Acest proiect vine în ajutorul părinților care sunt cei mai activi contribuabili ai Republicii Moldova”, a menționat Veronica Roșca.

La conferință a participat și Cristina Bordei, mamă a unui băiat de zece ani și a unei fete de șase ani, care a spus că este într-o situație dificilă. „Sunt angajată și sunt nevoită să muncesc opt ore pe zi. În fiecare dimineață, împreună cu soțul, plecăm la muncă cu inima strânsă pentru că acasă rămân doi copii singuri. Ca să mă asigur că ei sunt bine pe parcursul zilei, am stabilit să ne conectăm pe Viber, iar ei să petreacă timpul în aceeași cameră astfel încât să-i pot vedea și să pot comunica cu ei”, a mai spus Cristina Bordei.

Instituțiile de învățământ din țară și-au sistat activitatea, în legătură cu pandemia COVID-19, din 11 martie.