logo

PAS: Legea dobândirii cetățeniei prin investiții va transforma Moldova într-un offshore


https://www.ipn.md/ro/pas-legea-dobandirii-cetateniei-prin-investitii-va-transforma-moldova-intr-7965_1042273.html

Legea care prevede dobândirea cetățeniei prin investiții le permite persoanelor străine să legalizeze bani murdari, proveniți din acțiuni criminale. Printre cumpărătorii cetățeniei ar putea fi și persoane care au participat la furtul miliardului. Opinia a fost expusă de către președintele PAS, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Legea permite acordarea cetățeniei persoanelor care varsă într-un fond special 100 de miii de euro sau care investesc fie în imobile, fie în procurarea hârtiilor de valoare de stat 250 de mii de euro. În 2016, PAS a solicitat suspendarea implementării acestei legi prin neadoptarea de către Guvern a cadrului normativ pentru punerea în aplicare a acesteia. Atunci, punerea în aplicare a legii așa și nu a fost stopată. În acest an, legea a revenit pe agenda Parlamentului, dar nu pentru a fi abrogată, a spus Maia Sandu.

Sergiu Litvinenco, membru al Biroului Permanent Național al PAS, a precizat că pe 31 mai Parlamentul a adoptat modificări la Legea cetățeniei prin investiții. Primul amendament prevede că decretele de acordare a cetățeniei străinilor nu vor mai fi publicate în Monitorul Oficial, iar prin cel de-al doilea se renunță la limita de 5000 de cetățenii oferite prin această procedură. Ambele amendamente au fost înaintate de deputatul democrat Eugeniu Nichiforciuc.

PAS consideră că legea în cauză transformă Republica Moldova într-un paradis fiscal pentru cei certați cu legea și nu are nimic în comun cu dezvoltarea țării. Formațiunea solicită președintelui țării să restituie în Parlament legea, cu depunerea unei sesizări de neconstituționalitate la Curtea Constituțională. De asemenea, PAS va expedia scrisori de informare către partenerii de dezvoltare, pentru a-i informa despre pericolele acestei legi.  Formațiunea a făcut un apel către societatea civilă și partidele politice să facă presiuni pe guvernare, așa ca aceasta să nu transforme Moldova într-o zonă offshore benefică pentru crime financiare și economice.