logo

PAS: Așteptăm decretul prezidențial de dizolvare a Parlamentului


https://www.ipn.md/ro/pas-asteptam-decretul-prezidential-de-dizolvare-a-parlamentului-7965_1081039.html

Partidul Acțiune și Solidaritate salută decizia Curții Constituționale din Republica Moldova prin care au fost constatate circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a. Formațiunea precizează că așteaptă decretul prezidențial de dizolvare a legislativului și declanșarea procesului electoral, transmite IPN.

„Considerăm că este o decizie favorabilă, justă și oportună. Am afirmat mereu că principala problemă a acestei țări este o guvernare incapabilă, iresponsabilă, care se baza pe o majoritate parlamentară coruptă și toxică”, se menționează într-un comunicat de presă al PAS.

Prin decizia de astăzi, 15 aprilie, Curtea Constituțională a constatat drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a imposibilitatea formării Guvernului, în conformitate cu articolul 85, alineatele 1 și 2 din Constituție. Hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial.

La prezentul aviz au fost formulate două opinii separate: opinia lui Vladimir Țurcan și opinia disidentă a lui Serghei Țurcan. Opiniile celor doi judecători constituționali deocamdată nu au fost publicate.