logo

PAS a obținut cele mai multe mandate de primari aleși pe țară


https://www.ipn.md/ro/pas-a-obtinut-cele-mai-multe-mandate-de-primari-8012_1100823.html

Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut cele mai multe mandate de primari aleși pe țară – 225 de primari. Pe locul secund după numărul primarilor aleși este Partidul Socialiștilor cu 99 de primari – arată o analiză a Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT”, publicată pe alegeri.md, transmite IPN.

Pentru turul II al alegerilor, PAS își promovează candidații în alte 152 de localități, iar PSRM are 74 de candidați.

Pe a treia poziție după numărul mandatelor de primari îl dețin candidații independenți care au reușit în primul tur să se afirme 83 de primari aleși, iar alți 57 de candidați vor concura în turul II.

Pe a patra poziție se situează Partidul Social Democrat European (ex-PDM) candidații căruia au reușit să obțină mandate de primar în 73 de localități din primul tur, iar în al doilea tur de scrutin vor concura  în 61 de localități.

Pe 19 noiembrie va fi organizat turul doi de scrutin în 273 de localități. Totodată, în șase circumscripții cu o prezență la urne sub pragul de validare vor fi organizate alegeri repetate. Iar în alte două unde nu au avut loc alegeri pentru funcția de primar în martie 2024 vor avea loc alegeri parțiale.

În restul 617 localități primarul a fost ales din primul tur cu peste jumătate din voturile valabil exprimate.