La 30 noiembrie au loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. O parte din partidele politice deja au început, oficial sau neoficial, activităţile electorale, altele încă nu. Agenţia IPN şi-a propus să fixeze „portretele” formaţiunilor politice, înregistrate în percepţia societăţii, până la declanşarea oficială a campaniei electorale. Credem că este un exerciţiu util pentru electoratul din Moldova care va obţine informaţie concentrată suplimentară de care va putea ţine cont în ziua alegerilor, dar şi pentru înseşi partide care vor obţine indicii în plus pentru corectarea imaginii. S-ar putea ca acest tablou să prindă bine şi pentru o mai bună înţelegere între ceea ce vrea să fie şi ceea ce este în realitate un partid sau altul din Republica Moldova. În acest scop, mai mulţi experţi au fost solicitaţi să se exprime vizavi de şansele partidelor de a ajunge în viitorul legislativ, cum şi-au îndeplinit promisiunile făcute la fostele alegeri, eventualele coaliţii, subiecte, tactici şi strategii pe care acestea le vor utiliza pentru a se impune mai mult în faţa electoratului. Formaţiunile politice sunt prezentate în ordinea dictată de numărul mandatelor deţinute în actualul legislativ şi scorul electoral obţinut în ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în anul 2010.
---
Partidul Verde Ecologist a avut trei membri înregistraţi pe lista verzilor din România pentru alegerile europarlamentare din acest an, în baza unui acord de colaborare. Este primul partid din spaţiul estic care, prin candidaţii săi, a participat la alegerile europarlamentare. Formaţiunea are o imagine bună, dar resursele reduse nu-i permit să o promoveze pe larg în public. Verzii nu au şanse să acceadă în Parlament după alegerile din 30 noiembrie, decât posibil pe liste comune cu alt partid. Moldova este printre statele care niciodată nu a avut reprezentanţi ai partidelor verzi în legislativ.
Politologul Olga Nicolenco, expert în strategii electorale, e de părere că, dacă formaţiunea va face listă comună/bloc electoral cu alte partide, există şanse reale să aibă reprezentanţi în viitorul legislativ. Punctul forte ale partidului îl reprezintă ideea ecologistă, care este un aspect mai nou în politică. Actualitatea problemei va plasa tema ecologică în topul subiectelor electorale în cel mai apropiat timp, lucru care deja s-a întâmplat în multe state occidentale. Punctele slabe țin de reţeaua insuficientă a organizaţiilor primare în sate, oraşe şi raioane.
Olga Nicolenco crede că formaţiunea se va axa în campania electorală pe teme precum integrarea europeană, mediul înconjurător, accesul la apa potabilă, ecologia locului de trai şi de muncă, lupta împotriva corupţiei.
Vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Victor Juc, a menţionat că, încă în 1997, a declarat că mişcarea verzilor în Moldova nu are nicio şansă. „Dacă ne uităm şi în Europa, partidele verzilor au acces în Parlament în Germania, Austria şi în statele scandinave, nu avem partidele verzilor în statele latine, în Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, în România”, a subliniat expertul.
Victor Juc crede că Partidul Verde Ecologist nici nu va intra în campania electorală, iar dacă va intra, atunci mai aproape de data alegerilor va anunţa că se retrage şi îşi va îndemna susţinătorii să voteze o altă formaţiune.
Expertul în politologie Denis Cenuşa spune că Partidul Verde Ecologist este invizibil pe arena politică, iar pragul electoral de 6% este mult prea mare pentru formaţiune. Referindu-se la posibilitatea creării unui bloc electoral, Denis Cenuşa crede că verzii au puţine şanse să fie solicitaţi într-o coaliţie.
Denis Cenuşa consideră că orice partid politic are nevoie de vizibilitate publică, de mesaj şi afiliere clare, dar şi de activitate în teritoriu, deoarece Moldova este în continuare o ţară preponderent rurală, iar partidele trebuie să aibă organizaţii teritoriale active.
---
În cadrul acestei campanii IPN a publicat materiale despre aprecierile date de către experţi Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Partidului Liberal Democrat din Moldova, Partidului Democrat din Moldova, Partidului Liberal, Partidului Liberal Reformator, Partidul ui Renaştere, Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Partidului Acţiunea Democratică, Partidului Naţional Liberal şi Mişcării Populare „Antimafie” şi Partidului Popular din Republica Moldova.
Mariana Galben, IPN