logo

Partidul Schimbării a fost înregistrat


https://www.ipn.md/ro/partidul-schimbarii-a-fost-inregistrat-7965_1080602.html

Partidul Politic Partidul Schimbării, condus de juristul Ștefan Gligor, a fost înregistrat de către Agenția Servicii Publice. Conducerea formațiunii precizează că urmează extinderea echipei și pregătirea pentru alegerile anticipate, transmite IPN.

„Împreună, în doar câteva săptămâni, am reușit să întrunim condițiile prevăzute de lege, să înregistrăm partidul și să oferim cetățenilor o alternativă politică. Construim un proiect politic în afara agendelor false și dezbinării artificiale a societății – un proiect și o echipă care vă propune să ne solidarizăm în jurul unui concept de dezvoltare și guvernare eficientă a Republicii Moldova”, menționează președintele formațiunii, Ștefan Gligor.

„Suntem fermi convinși că indiferent de apartenența etnică, limba vorbită, religie, viziunile politice sau geopolitice – fiecare din noi își dorește bunăstare, instituții funcționale în serviciul oamenilor simpli, justiție care bagă corupții la închisoare, echitate și protecție socială pentru cei vulnerabili și săraci. Republica Moldova, societatea și fiecare din noi își dorește și are nevoie de o mare schimbare pe care o poate produce doar o societate unită”, mai precizează Ștefan Gligor.

Potrivit datelor Agenției Servicii Publice, Partidul Politic Partidul Schimbării este a 67-a formațiune politică înregistrată în Republica Moldova.