Partidul Puterea Oamenilor, condus de fostul primar interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, susține că va lupta pentru ca banul să urmeze copilul. „Vom construi grădinițe noi, vom exclude plățile ilegale, vom avea grijă de cadrele didactice care au fost lăsate în voia sorții și vom aduce serviciile medicale mai aproape de părinți”, promit cei de la Puterea Oamenilor, transmite IPN.
„Toți copiii din Republica Moldova au dreptul să viseze și să fie fericiți. Fiecare copil are dreptul să devină ceea ce își dorește. Copiii sunt prezentul și viitorul acestei țări. Partidul Puterea Oamenilor vrea să soluționeze toate problemele copiilor și vrea să fie vocea copiilor în următorul Parlament al Republicii Moldova”, se menționează într-un comunicat de presă al formațiunii.
Reprezentanții partidului susțin că în anul 2021, 23 de mii de copii nu au acces la un dispozitiv tehnic. Fiecare al patrulea copil trăiește sub pragul sărăciei, iar 234 de grădinițe au WC-uri afară.
Printre obiectivele formațiunii în sistemul educațional se numără reducerea ratei de abandon școlar timpuriu, precum și combaterea analfabetismului funcțional măsurat prin testele PISA. Alte obiective enunțate sunt modernizarea curriculumului național, modernizarea învățământului vocațional, profesional și tehnic, dar și digitalizarea integrată a procesului de învățare.