logo

Partidul Popular Republican este îngrijorat de suprimarea mass-media independente


https://www.ipn.md/ro/partidul-popular-republican-este-ingrijorat-de-suprimarea-mass-media-independent-7965_962638.html

Partidul Popular Republican este îngrijorat de suprimarea de către putere a mass-media independente, în special mass-media municipală „Euro TV” şi „Antena C”, se spune într-o Declaraţie a PPR, remisă spre difuzare Agenţiei Info-Prim Neo. Conform Declaraţiei, unul din scopurile vizibile ale coaliţiei dintre Partidul Comuniştilor, Partidului Popular Creştin Democrat şi Partidul Democrat este acapararea averilor străine şi instaurarea controlului total asupra audiovizualului. În acest context, un exemplu elocvent este, „trecerea frauduloasă din proprietatea statului în proprietatea unor persoane obscure a publicaţiilor guvernamentale „Moldova Suverană” şi „Nezavisimaia Moldova”, fără să se anunţe vreun concurs de privatizare şi să se respecte alte procedee democratice de funcţionare a mass-media”, se spune în Declaraţie. Autorii susţin că puterea a decis distrugerea pe aceiaşi cale a posturilor municipale „Euro TV” şi „Antena C”, care se numără printre puţinele surse de informare în masă obiective şi echidistante. “Nerespectarea procedurilor legale de lichidare şi reorganizare s-a răsfrânt asupra stării morale şi materiale a colectivelor respective, soarta cărora nu a fost decisă nici până în prezent”, afirmă autorii Declaraţiei. PPR atrage atenţia misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău şi reprezentanţelor locale ale organismelor financiare internaţionale asupra faptului că, sub paravanul aşa numitelor reforme pro-europene, coaliţia roş-oranj întreprinde un atac masiv asupra mass-media independente, lăsând fără surse de existenţă sute de specialişti. „Ţinând cont de faptul că puterile legislativă, executivă şi juridică în stat sunt uzurpate de clanul politic Voronin, speranţele noastre sunt îndreptate spre organismele internaţionale, care ar pune capăt dezmăţului coaliţiei de guvernământ. În aceste timpuri grele suntem alături de colectivele „Euro TV” şi „Antena C”, asigurându-le susţinerea totală.”, se mai spune în Declaraţia PPR.