Partidul Politic Șor acuză încălcări din partea reprezentanților forțelor de ordine la Peresecina, raionul Orhei. Potrivit vicepreședintei PPȘ, Marina Tauber, polițiști în civil se plimbă prin sat și le cer oamenilor să nu voteze candidatul PPȘ. Ea spune că oamenii din forțele de ordine au fost trimiși de către actuala guvernare, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, Marina Tauber, a spus că în turul doi la Peresecina concurează candidatul Partidului Politic Șor, Victor Perțu, și Candidatul Blocului ACUM (n.r Valentina Buzu). „Subdiviziunile controlate de Năstase (Andrei Năstase, ministru de interne degrevat) și alte servicii ale Guvernului Sandu sunt utilizate ilegal în interesele unui concurent”.
Potrivit deputatei, la Peresecina, de la primele ore ale dimineții, „acționează grupe de desant ale organelor de forță”. Este vorba despre „polițiști, lucrătorii operativi din comisariate, ofițeri și conducători ai organelor de anchetă, precum și angajați de rang înalt și colaboratori ai Serviciului de Informații și Securitate”. Marina Tauber spune că a fost în sat și a văzut personal reprezentanți ai SPIA și ai conducerii de vârf a poliției criminale. Aceste persoane, susține Marina Tauber, de dimineață, îmbrăcați în haine civile, „circulă prin sat, acostează cetățenii, speriindu-i și cerându-le să nu voteze candidatul Partidului Șor”.
Marina Tauber consideră că „o astfel de ingerință a organelor de forță” în favoarea unuia dintre concurenții electorali reprezintă o amenințare pentru nevalidarea alegerilor locale din Persecina.
Vicepreședinta PPȘ a declarat că a transmis o sesizare la CEC, Poliție și a informat despre acest caz observatorii. Potrivit Marinei Tauber, observatorii PPȘ au mai raportat încălcări în satul Clișova, Orhei, Tochile-Răducani din Leova și orașul Taraclia.
Solicitată de IPN, Mariana Bețivu, ofițer de presă la Inspectoratul General al Poliției, a declarat că informațiile comunicate de Marina Tauber nu sunt adevărate. La fiecare secție de votare, la distanța prevăzută, este câte un polițist care asigură ordinea publică, a spus Mariana Bețivu. Ofițerul de presă a precizat că nu a primit sesizări despre oameni în civil care intimidează alegătorii.
Și ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Irina Burdujan, a calificat informațiile PPȘ ca fiind „aberații”. Potrivit ei, polițiștii din Peresecina asigură menținerea ordinii publice și stau la minimum 100 de metri de la secția de votare.