logo

Partidul „Moldova Unită” reclamă că i se pun piedici în desfăşurarea campaniei electorale


https://www.ipn.md/ro/partidul-moldova-unita-reclama-ca-i-se-pun-piedici-in-desfasurarea-campaniei-ele-7965_974681.html

Partidul Dezvoltării Spirituale „Moldova Unită” acuză Partidul Comuniştilor (PCRM) şi Partidul Popular Creştin-Democrat (PPCD) că îngrădesc accesul altor formaţiuni la desfăşurarea întâlnirilor cu alegătorii. Actuala campanie electorală este „un show” a spus luni, 23 martie, într-o conferinţă de presă preşedintele formaţiunii, Ana Tcaci. „A devenit un moment foarte important pentru raion sau sat atunci când se aud sirenele maşinilor cu demnitari”. „Se crează impresia că în centrul atenţiei este numai acest partid, iar poporul este plin de terorişti şi sălbatici”, a declarat Ana Tcaci. Ea a comunicat că la o întâlnire cu alegătorii din Briceni oamenii au fost nevoiţi să aştepte o oră afară în ploaie până să fie deschisă casa de cultură din localitate, iar primarii reprezentanţi ai PCRM şi PPCD din mai multe sate din republică nici nu i-au permis să facă agitaţie acolo. De asemenea, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Glodeni a Partidului „Moldova Unită”, Valentin Dani, candidat pe lista electorală a formaţiunii, a declarat că nu i s-a permis să lipească materiale promoţionale pe panourile pentru afişaj electoral dintr-o localitate din raionul Drochia. Un alt candidat „Moldova Unită”, Nicolae Macarov a spus că „persoane de pe lista formaţiunii sunt eliberate din funcţiile pe car le deţin, fără a le fi prezentate motive”. Reprezentanţii „Moldova Unită” au mai spus că vor depune la Comisia Electorală Centrală contestaţii pe faptul încălcărilor depistate. Partidul „Moldova Unită” este al zecelea în buletinele de vot. Până acum, reprezentanţii PCRM şi PPCD nu au comentat aceste acuzaţii.