Partidul „Moldova Unită” cheamă formaţiunile politice la discuţii publice asupra necesităţii de schimbare a legislaţiei electorale
https://www.ipn.md/ro/partidul-moldova-unita-cheama-formatiunile-politice-la-discutii-publice-asupra-n-7965_972396.html
Partidul „Moldova Unită” cheamă formaţiunile politice democratice la discuţii publice asupra necesităţii de schimbare a legislaţiei electorale, inclusiv modificarea pragului electoral de la 6% la 4%, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele partidului, Ana Tcaci, a declarat luni, 3 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că ridicarea pragului electoral până la 6%, interzicerea blocurilor electorale şi privarea persoanelor cu dublă cetăţenie de dreptul de a-şi înainta candidaturile, reprezintă o tentativă de limitare a pluralismului politic, de restrângere a proceselor democratice şi crearea de condiţii confortabile pentru câteva partide.
Practica ţărilor democratice denotă că micşorarea pragului electoral este un factor esenţial în sporirea activismului politic a cetăţenilor şi instaurarea unui control din partea societăţii civile asupra guvernării, a declarat preşedintele partidului „Moldova Unită”.
Lipsa de reacţie la observaţiile şi criticile organizaţiilor europene şi internaţionale vădeşte caracterul declarativ al autorităţilor de a urma calea democratică de dezvoltare a R. Moldova şi de integrare europeană, a mai spus Ana Tcaci.
Liderul Partidului „Moldova Unită” propune convocarea unei conferinţe republicane, cu participarea experţilor internaţionali în domeniul drepturilor electorale, pentru elaborarea unei poziţii consolidate privind oportunitatea de ridicare a pragului electoral în R. Moldova.
Partidul a fost înregistrat în februarie 2006, fiind creat în baza organizaţiei obşteşti Mişcarea „Femeia Moldovei”. Se declară formaţiune de centru, cu platformă democratică.