Reprezentanţii Partidului Liberal Reformator au lansat un apel de solidaritate naţională prin care îndeamnă cetăţenii să voteze pentru un viitor prosper şi împotriva trecutului imperial. În opinia lor, candidatul comun al opoziţiei de centru-dreapta, Maia Sandu, reprezintă generaţia tinerilor instruiţi, iar reprezentantul PSRM, Igor Dodon, este reprezentantul actualului sistem oligarhic care se află la guvernare, transmite IPN.
Potrivit membrilor PLR, cei doi candidaţi reprezintă forţe politice diametral opuse ca ideologie, orientare geopolitică şi organizare socială, economică şi politică a statului. Liderul PLR, Ion Hadârcă, a menţionat că de rezultatul votului din 13 noiembrie depinde cursul istoric al Moldovei.
Potrivit lui Ion Hadârcă, Igor Dodon este reprezentantul trecutului imperial rus şi sovietic, este exponentul puterii corupte, care ţine în captivitate statul. „Votul masiv împotriva lui Dodon va însemna ruperea definitivă de trecutul devastator care ne ţine pe loc în mlaştina urii de clasă şi de neam care dărâmă viaţa generaţiei chinuite de comunişti şi ucide viitorul generaţiei tinere”, a citit Ion Hadârcă din apelul PLR.
În apel se mai menţionează că Maia Sandu reprezintă generaţia tinerilor pregătiţi să rupă lanţurile grele ale acelui trecut care nu doar că ţine pe loc ţara, dar o trage cu putere înapoi. „La 13 noiembrie votul solidar al nostru, al cetăţenilor conştienţi, trebuie să dea Europei şi lumii un semnal bine desluşit că poporul Republicii Moldova este în putere să combată molima corupţiei şi să urmeze cu demnitate calea integrării europene pe care a pornit”, se spune în apel.
Membrii PLR susţin că Republica Moldova este într-o situaţie de forţă majoră, când poporul este pus să aleagă între bine şi rău, între minciună şi adevăr. Potrivit lor, Maia Sandu reprezintă Republica Moldova prin bărbăţia de care dă dovadă în lupta împotriva nedreptăţii.