logo

Partidul Liberal părăsește coaliția de guvernare


https://www.ipn.md/ro/partidul-liberal-paraseste-coalitia-de-guvernare-7965_1034734.html

Partidul Liberal renunță să mai facă parte din majoritatea parlamentară. Liderul PL Mihai Ghimpu a anunțat că formațiunea părăsește coaliția de guvernare, transmite IPN.

Anunțul a fost făcut vineri, 26 mai, după ședința Consiliului Republican al PL, convocat ca urmare a reținerii de către procurorii anticorupție și ofițerii CNA, la 25 mai, a prim-vicepreședintelui PL Dorin Chirtoacă, primar general al municipiului Chișinău.

Potrivi lui Mihai Ghimpu, participarea PL la guvernare a costat foarte mult formațiunea pe care o conduce, i-a afectat imaginea şi a făcut-o să piardă nume grele.

„Chipurile, luptă cu corupția, dar de fapt luptă cu Partidul Liberal. S-a lovit crunt în noi în ultima perioadă. Am ales să participăm la guvernare ca să nu câștige rușii, dar acum tot cu rușii se dorește să se guverneze mai departe”, a declarat Mihai Ghimpu.