logo

Partidul Liberal este solidar cu liceenii de la „Gheorghe Asachi”


https://www.ipn.md/ro/partidul-liberal-este-solidar-cu-liceenii-de-la-gheorghe-asachi-7965_959246.html

Partidul Liberal (PL) şi-a exprimat public solidaritatea faţă de elevii, părinţii şi profesorii de la Liceul roman-francez “Gheorghe Asachi”. Neacceptarea de către elevi a tentativei actualei guvernări de a falsifica denumirea liceului reprezintă, în opinia PL, un act de înaltă conştiinţă naţională, atitudine civică şi patriotism. Vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, a declarat joi, 11 mai, în cadrul unei conferinţe de presă că decizia de a intenta dosare penale împotriva a patru elevi de la acest liceu este „ruşinoasă şi josnică”. De asemenea, el a calificat declaraţia primului ministru, Vasile Tarlev, privind necesitatea tragerii la răspundere a elevilor drept „iresponsabilă, revoltătoare, periculoasă şi inadmisibilă într-o societate democratică”. Prin asemenea declaraţii, susţine Chirtoacă, este promovată violenţa şi represiunea, care sunt acţiuni caracteristice regimurilor totalitare. Acţiunile Guvernării faţă de liceul nominalizat, pe lângă cele de introducere a cursului de istorie integrată, de reducere a orelor de limbă română, editarea dicţionarului moldo-român, reprezintă, în opinia lui Chirtoacă, instrumente de politică sovietică de deznaţionalizare a populaţiei majoritare româneşti din Moldova, de acreditare a teoriei moldovenismului primitiv, a falsului în istoria şi cultura naţională. Aceste acţiuni contravin Constituţiei R. Moldova, principiilor democratice şi aspiraţiilor noastre europene, a mai spus sursa citată. PL s-a adresat societăţii civile să se solidarizeze cu liceenii şi să-i susţină în acţiunile lor de apărare a denumirii adevărate a liceului. Liberalii cer, totodată, încetarea urmăririi penale a celor patru liceeni, precum şi a oricăror alte acţiuni îndreptate împotriva lor sau a altor elevi. De asemenea, PL cere premierului să retracteze declaraţiile făcute la 10 mai şi să exprime public scuze faţă de elevi, iar ministerului de resort - să nu împiedice revenirea la denumirea adevărată a instituţiei - cea de Liceu roman-francez. În cazul în care cererile nu vor fi satisfăcute, PL îşi rezervă dreptul de a organiza acţiuni de protest, a mai spus Dorin Chirtoacă, citat de Info-Prim Neo.