Comunicat de presă
Partidul Legii și Dreptății a fost înregistrat în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Comisia Electorală Centrală a aprobat lista candidaților la funcția de deputat și simbolul electoral al formațiunii.
Cum a menționat anterior liderul Partidului Legii și Dreptății, Mariana Durleșteanu, la baza formării listei electorale, a stat obiectivul de a scoate în prim-plan persoane oneste și responsabile.
"Avem în echipă persoane profesioniste, cu o bogată experiență în diverse domenii. Sunt onorată să merg împreună cu ei în aceste alegeri.", a declarat Mariana Durleșteanu.
La rândul său, președintele Partidului Legii și Dreptății Nicolae Alexei a menționat că are toată încrederea în noua echipă a Partidului Legii și Dreptății și este încrezut că aceasta va aduce mult beneficiu Republicii Moldova și cetățenilor ei.
De asemenea, Mariana Durleșteanu mizează pe o campanie electorală curată, transparentă, constructivă, bazată pe respect reciproc și bun simț.
"Vom veni cu programe, proiecte și propuneri concrete, realiste și realizabile. Nu vom face promisiuni deșarte. Nu ne vom ocupa de manipulări și pomene electorale.", a precizat Mariana Durleșteanu.
Pe lista de deputați sunt 56 candidați.
Primii 10 candidați de pe lista Partidului Legii și Dreptății sunt:
Mariana Durleșteanu, Nicolae Alexei, Alexei Busuioc, Viorica Prutean, Stan Samoila, Constantin (Alin) Lupu, Nadejda Lisac, Veaceslav Bulai, Dumitru Florea și Nelli Bocovan.
Candidații din echipa Partidului Legii și Dreptății reprezintă diferite profesii și sunt oameni care și-au făcut meseria cu dăruire, responsabilitate și dedicație.
Partidul Legii și Dreptății
07.06.2021
Chișinău
_______
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.
---
Achitat din Fondul electoral