Partidul Democrat din Moldova a inițiat o moțiune de cenzură, în ședința Parlamentului din 17 octombrie. Într-o conferință de presă susținută de membrii fracțiunii parlamentare a PDM înainte de ședință, Andrian Candu a declarat că moțiunea de cenzură are ca obiect activitatea Guvernului Sandu în domeniul protecției sociale și cel economic, transmite IPN.
„În cele patru luni de activitate, Guvernul numai grijă de cetățeni nu a avut. Până în prezent, Guvernul a expediat Parlamentului 15 proiecte de legi. Este mai mult o bătaie de joc numărul acestora. Vedem că nicio inițiativă legislativă nu a fost făcută în domeniul social, pentru oameni, sau în domeniul economic, pentru țară”, a spus Andrian Candu.
Deputatul democrat a menționat că toate inițiativele bune ale guvernării PDM au fost suspendate sau anulate de actuala guvernarea, care a făcut doar declarații și duce campanii de luptă împotriva opoziției.
Andrian Candu a menționat că moțiunea de cenzură, semnată de „majoritatea deputaților democrați aflați în țară”, se referă la protecția socială, acolo unde există o lipsă a majorărilor de salarii sau pensii și de posibilitatea apariției unei crize energetice în iarna care va veni. „Dacă ne referim la domeniul economic, vedem că în cele patru luni nu a existat nicio inițiativă care să îmbunătățească mediul de afaceri. Guvernul Maia Sandu nu a venit cu vreo inițiativă în politica fiscală. Dacă ne referim la investiții, în cele patru luni de activitate a Guvernului Maia Sandu ați auzit de vreo investiție?”, a spus Andrian Candu.
Actualizare: Moţiunea de cenzură se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii.