logo

Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic se va constitui duminică


https://www.ipn.md/ro/partidul-actiunii-comune-congresul-civic-se-va-constitui-duminica-7965_1070126.html

Congresul de constituire a Partidului Acțiunii Comune Congresul Civic urmează să se desfășoare duminică, 8 decembrie. În cadrul congresului de constituire vor fi adoptate programul și statutul formațiunii. În același timp, vor avea loc alegerile conducerii colective a partidului.

Solicitat de IPN, Mark Tkaciuk, unul dintre membrii grupului de inițiativă, a declarat că actele pentru înregistrare urmează să fie depuse la Agenția Servicii Publicii după congres. Potrivit lui, partidul nu va avea un președinte, ci reprezentanții conducerii colective vor fi responsabili pe domenii. Noua formațiune, care este una de stânga, numără deja mai bine de 20 de organizații teritoriale.

Potrivit programului, partidul își propune „schimbarea în mod rapid și radical a întregul sistem de relații publice, în care economia modernizată trebuie să fie pusă în serviciul dezvoltării umane continue”. De asemenea, partidul luptă pentru afirmarea și lărgirea drepturilor și libertăților sociale ale majorității absolute a cetățenilor Republicii Moldova, sprijinindu-se pe inițiativele și pe grupurile societății civile. Politica acestui partid își are temelia în valori precum justiția socială, solidaritatea și umanismul, concepția științifică asupra lumii și analiza critică.

Сongresul de constituire a Partidului Acțiunii Comune va avea loc începând cu ora 11.00 la Hotelul Radisson Blu Leogrand.

Potrivit datelor Agenției Servicii Publice, în Republica Moldova sunt înregistrate 61 de partide politice.