Partidele politice sunt afaceri în care se investesc bani până la alegeri, iar după scrutine investiţiile sunt recuperate. Politicienii folosesc guvernarea ca şi rentă administrativă din care se îmbogăţesc. Opinii în acest sens au fost exprimate la sesiunea finală a proiectului Convenţia Naţională pentru Integrare Europeană, în 15 decembrie, transmite IPN.
Directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, a declarat că alegerile din 30 noiembrie au demonstrat, încă o dată, că partidele continuă să fie afaceri şi nimic altceva. În opinia sa, este nevoie de promovarea Legii cu privire la finanţarea publică a partidelor. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că finanţarea partidelor de către oligarhi îi costă cu mult mai mult. Arcadie Barbăroşie a mai spus că, începând cu anul 2009, societatea civilă a susţinut guvernările şi le-a crezut până la alegerile din noiembrie, dar deja nu mai este timp pentru a acorda credite de încredere guvernării. Este nevoie ca societatea civilă să monitorizeze din primele zile guvernarea şi să o critice dur atunci când păşeşte strâmb.
Igor Boţan, director executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), susţine că după alegeri, cu siguranţă, vor fi probleme la constituirea alianţei şi deja s-a văzut că se exercită presiuni din partea grupurile societăţii civile şi acestea vor creşte. „Părerea mea e că guvernarea trebuie luată în cleşte de către Comisia Europeană, pe de o parte, şi de către societatea moldovenească, pe de altă parte, pentru a-i elimina din guvernare pe cei care folosesc de ea ca şi rentă politică, rentă administrativă, din care pur şi simplu se îmbogăţesc prin scheme corupţionale”, a declarat Igor Boţan. Analistul a mai spus că avem elite politice foarte specifice, care au interesul de a se îmbogăţi şi aici este locul unde se câştigă bani. „Eu nu vreau să zic că ei nu au sentimente patriotice, probabil le au, dar sentimentele lor patriotice sunt derivate din interesul de a se îmbogăţi”, a notat Igor Boţan.
Anatol Ţăranu, director al Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, a remarcat că până la alegeri a existat o alianţă pro-europeană cu 54 de mandate, iar acum va fi o alianţă pro-europeană cu 55 de mandate. „La acest capitol nicio schimbare. Această victorie a fost pentru pro-europeni, a fost una chinuită, ştim cum a fost obţinută, dar în politică contează rezultatul şi rezultatul este cela pe care îl avem”, a menţionat Anatolie Ţăranu.
La alegerile parlamentare din 30 noiembrie PSRM a obţinut 20,51% din sufragii (25 de mandate), PLDM – 20,16% (23 de mandate), PCRM – 17,48% (21 de mandate), PDM – 15,80% (19 mandate) şi PL – 9,67% (13 mandate).