Partidele care au intrat în legislativ au constituit fracţiuni parlamentare
https://www.ipn.md/ro/partidele-care-au-intrat-in-legislativ-au-constituit-fractiuni-parlamentare-7965_975511.html
Cele patru partide care au intrat în Parlament după alegerile din 5 aprilie au constituit marţi, 12 aprilie, la cea de-a doua şedinţă a legislativului, patru fracţiuni parlamentare, transmite Info-Prim Neo.
Fracţiunea Partidului Comuniştilor (PCRM) este compusă din 60 de deputaţi. Preşedinte este Maria Postoico, fost vicepreşedinte al Parlamentului. Vicepreşedinţi ai fracţiunii sunt: Vladimir Eremciuc şi Raisa Spinovschi.
Fracţiunea Partidului Liberal (PL) are deocamdată 14 deputaţi din cei 15 care au intrat în Parlament. Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi-a depus mandatul.
Preşedintele fracţiunii este liderul PL, Mihai Ghimpu, iar vicepreşedinţi - Anatol Şalaru şi Corina Fusu.
Fracţiunea Partidului Liberal Democrat (PLDM) are 15 deputaţi. Preşedinte este liderul PLDM Vlad Filat, vicepreşedinţi – Alexandru Tănase şi Mihai Godea.
Fracţiunea Alianţei „Moldova Noastră” (AMN) este compusă din 11 deputaţi, preşedinte – liderul AMN Serafim Urecheanu, vicepreşedinte – Veaceslav Untilă.
La şedinţă sunt prezenţi 99 din 101 deputaţi. Au fost anunţată absenţa lui Dorin Chirtoacă (PL) şi Veaceslav Platon (AMN).
Deputaţii urmează să aleagă în această şedinţă preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului.