Participanţi la Forumul tinerilor din CSI se arată dezamăgiţi de faptul că nu li se cere o implicare mai activă
https://www.ipn.md/ro/participanti-la-forumul-tinerilor-din-csi-se-arata-dezamagiti-de-faptul-ca-nu-li-7967_972987.html
La 11 şi 12 decembrie, la Chişinău de desfăşoară Forumul tinerilor din CSI, cu genericul: „Tinerii pentru cooperare”. Evenimentul este al doilea de amploare cu participarea tinerilor, desfăşurat în capitală în ultimele trei săptămâni. Autorităţile spun că atare iniţiative au o importanţă deosebită pentru dezvoltarea de mai departe a tinerilor. Pe de altă parte, cei care ar trebui să beneficieze de pe urma forumurilor au păreri împărţite despre eficienţa acestora.
Ministrul educaţiei şi tineretului, Larisa Şavga a declarat joi, 11 decembrie, pentru presă că „Moldova are o experienţă bună, care poate fi preluată de alte ţări. În cadrul acestui forum vor fi elaborate propuneri care urmează a fi incluse în planul de activităţi pentru anul 2009 ce se referă la tineretul din spaţiul CSI”.
Mai mulţi participanţi, solicitaţi de Info-Prim Neo, au spus că participarea la Forumului Naţional al Tinerilor, la 21 şi 22 noiembrie, le-a arătat că cele mai multe dintre propunerile înaintate nu au intrat în Planul de activităţi pentru 2009, aşa cum li s-a spus că o să fie. „Deşi sunt cu tematică diferită, forumurile reprezintă cam acelaşi lucru”, a subliniat o studentă a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.
Studenţi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, au spus că aceste evenimente sunt organizate „pentru a îndeplini planul ministerului”. „Suntem participanţi pasivi. Reprezentanţii fiecărui stat membru al CSI vor prezenta rapoarte despre acţiunile care se fac pe segmentul dedicat tinerilor, va fi adoptată o rezoluţie şi se va mări numărul de acte din mapa pe care am primit-o. Nu avem mari aşteptări de la acest forum”, a declarat unul dintre studenţi.
Prin organizarea forumului autorităţile şi-au propus să consolideze parteneriatul de cooperare între ţările membri ale CSI în dezvoltarea politicii de tineret şi să sporească participarea tinerilor la edificarea democraţiilor locale.