Parlamentul...a plecat! Trăiască Parlamentul! Episodul V

Agenţia de presă „Info-Prim Neo” finisează ciclul de analize privind prestaţia Parlamentului Republicii Moldova de legislatura XVI, în exerciţiu. Episoadele anterioare au vizat trăsăturile distinctive ale Legislativului în ansamblu (9 martie 2009), fracţiunea majoritară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi cea a Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) (10 martie), cele de opoziţie, ale Alianţei Moldova Noastră (AMN) şi Partidului Democrat din Modova (PDM), precum şi deputaţii neafiliaţi la fracţiuni, dar grupaţi în jurul unor centre de influenţă, precum Partidul Social Democrat (PSD), conduşi de deputatul Dumitru Braghiş, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), condus de deputatul Flad Filat, şi Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE), în frunte cu Anatol Petrencu, la care a aderat deputatul Vitalia Pavlicenco, ex-preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL) (12 martie). Episodul de la 14 martie a examinat comportamentul formaţiunilor de coaliţie în acestă campanie electorală, iar cel de astăzi – comportamentul formaţiunilor de opoziţie parlamentară. [AMN îşi potriveşte haine noi] Alianţa Moldova Noastră are o imagine mai veche în societate, de formaţiune care se vrea solidă, serioasă, aproape conservatore şi chiar prudentă. Lasă impresia că mizează mai mult pe clasa de mijloc, în special pe oamenii mai gospodăroşi, mai înstăriţi din mediul rural. Acestora le sunt străine mişcările bruşte şi acţiunile imprevizibile. “Din mediul rural” e un fel de a spune, pentru că şi mulţi chişinăueni, de exemplu, stabiliţi recent la oraş, ar putea fi trecuţi în această categorie. Strânsă la perete după anul 2005, fracţiunea AMN din Parlament prima şi-a radicalizat mesajul politic, oferind tonalitatea respectivă pentru întreaga formaţiune. Este un proces lung şi anevoios, care nu a finalizat încă. Oricum, în actuala campanie electorală AMN tinde la o imagine nouă, la o haină nouă. Formaţiunea are un comportament activ, cu procedee atractive, diverse, gen marşuri de protest, flash-moburi, conferinţe de presă, declaraţii, comunicate, etc. Exponent al acestui gen de înnoiri este tânărul şi bine şcolitul Victor Osipov, purtător de cuvânt al formaţiunii. Apariţia acestuia cu nr.7 în lista electorală a AMN se pare că a avut un efect de şoc, inclusiv în interiorul formaţiunii. Dar şi mai greu la cântarul înnoirilor trage altceva. Se pare că în elaborarea şi punerea în aplicare a acţiunilor electorale, tânărul nr.7 a obţinut un mai mare drept de decizie, nu numai decât “aksakalii” de după nr.7, dar şi mulţi, dacă nu toţi, de dinaintea sa. Iar aceasta se pare că denotă şi înnoire de mentalitate în elita mai conservatoare a formaţiunii. Un alt element nou din campania AMN este jocul de-a “Urecheanu-preşedinte”. Sloganul a fost luat în zeflemea de oponenţii politici deschişi şi mai puţin deschişi, dar până la urmă, lumea s-a obişnuit cu el. Formaţiunile de opoziţie parlamentară fie că nu au făcut propuneri la funcţia de preşedinte, fie că au propus oameni mai puţin cunoscuţi decât Urecheanu. Jocul a fost prins, dar într-o măsură mai mică, şi de “fluturaşii” împrăştiaţi de Partidul Democrat din Moldova, care îl promovează intens pe Valeriu Bulgari în calitate de propunere la prim-ministru, după acelaşi model. Pericolul mare în acest “joc” pentru AMN constă în faptul că Serafim Urecheanu l-a provocat la duel pe preşedintele Vladimir Voronin. Periculos nu e doar faptul că imaginea şi carisma lui Voronin ar putea fi mai agreabilă pentru electoratul moldovenesc în ansamblu. În particular, electoratul lui Voronin este mai mult acasă şi disciplinat să iasă la votare, iar electoratul lui Ureacheanu ar putea fi mai mult peste hotare la munci şi are posibilităţi şi obişnuinţe mai mici să voteze disciplinat, cel puţin până acum. Alte minusuri sau pericole ale campaniei AMN ţin de includerea târzie în ea, precum şi revenirea târzie a acestuia după eşecul destrămării BMD. Dar întrebarea aproape hamletiană pentru AMN este dacă haina nouă a formaţiunii acoperă şi un conţinut înnoit. Într-o analiză anterioară “Info-Prim Neo” demonstra că electoratul moldovenesc este mult mai inteligent decât pare. [PDM se extinde şi se... cedează] PDM a abordat un comportament activ în luările sale de atitudine sub forma conferinţelor, declaraţiilor, comunicatelor de presă, alte activităţi electorale. Formaţiunea şi-a extins aria tematică a acestor mesaje, demonstrând că mizează pe un segment mai lărgit al electoratului naţional, comparativ cu un an, doi în urmă. În primul rând, PDM-ul de modelul campaniei 2009 ţinteşte propriul electorat destul de stabil, cu viziuni de centrul stânga, şi în sensul acesta rămâne concurentul tradiţional al formaţiunilor vecine pe eşichierul politic, inclusiv PSD dintre formaţiunile cu reprezentanţă în parlament, dar şi PCRM. Doar că mesajul anticomunist, mai pronunţat ca altădată, al PDM nu atât afectează alegătorii PCRM, cât încearcă să ademenească alegătorii partidelor de centru-dreapta. În consecinţă, atât mesajul electoral, cât şi orientarea politică în ansamblu a PDM denotă o deplasare mai spre centru-dreapta. În mare parte explicaţia vine din suflul nou adus în formaţiune după fuziunea cu Partidul Social Liberal. Echipa deputaţilor Serebrian-Klipii este cunoscută prin mesajul său anticomunist, proeuropean, proromânesc, pro NATO. Mai mult, achiziţia de la PSD, Oazu Nantoi, este recunoscut ca oponent convins şi activ al regimului Smirnov de la Tiraspol, prin asociere, şi al Rusiei, pe care o bănuieşte că ar susţine regimul secesionist. Poziţia înaltă în ierarhia PDM a liderilor nominalizaţi denotă şi influenţa lor în deplasarea formaţiunii spre centru-dreapta, inclusiv în desfăşurarea campaniei electorale. O examinare specială din perspectiva campaniei, dar şi destinele formaţiunii după aceasta, necesită venirea lui Chiril Lucinschi, fiul ex-preşedintelui Republicii Moldova Petru Lucinschi, dar şi locul înalt pe care îl are acesta în lista electorală a partidului. Este o mişcare foarte serioasă, în condiţiile când despre cel de-al doilea preşedinte se vorbeşte că ar menţine şi astăzi pârghii şi resurse umane şi financiare demne de luat în considerare. Acestea vor fi puse în aplicare în mod evident. Nimeni nu-şi poate închipui venirea lui Chiril Lucinschi la PDM-ul condus de Dumitru Diacov fără încuviinţarea sau chiar iniţiativa tatălui său. Pe de altă parte, toată lumea ţine minte divergenţele mari dintre Diacov şi Lucinschi de la sfârşitul anilor ’90 ai secolului trecut şi începutul acestui deceniu. Aceste divergenţe l-au costat pe Petru Lucinschi funcţia de preşedinte şi chiar întreaga carieră politică activă. Venirea lui Chiril Lucinschi la PDM ar putea însemna că Dumitru Diacov este gata să plătească datoria cu o monedă nu mai mică decât cea câştigată anterior. În context, presa scria despre faptul că Dumitru Diacov nu va pretinde vreo funcţie importantă în viitorul parlament, dacă formaţiunea sa ajunge acolo. Mai degrabă, o asemenea funcţie va fi cedată lui Chiril Lucinschi. Nu este exclus să-i fie cedată şi conducerea partidului, dacă o astfel de condiţie a fost negociată. Dar aceasta va însemna revenirea formaţiunii pe poziţiile iniţiale, pentru că şi Lucinschi-senior, şi Lucinschi-junior sunt mai degrabă asociaţi cu orientarea spre Rusia, experţii spun, incompatibilă cu cea proeuropeană, proromână, pro NATO. Sau PDM-ul va intra în faza autodistrugerii prin confruntarea grupărilor rivale. Electoratul, după cum am convenit, mai inteligent, decât pare, ar putea, în egală măsură încuraja diversitatea mesajului PDM, dar şi sancţiona ceea ce va considera nefiresc, incompatibil şi contradictoriu. [PSD : între politică şi economie] De remarcat că Lucinschi-junior a ales PDM-ul lui Dumitru Diacov şi nu PSD-ul lui Dumitru Braghiş în calitate de trambulină pentru lansarea în politica mare. Şi aceasta în condiţiile când Lucinschi-senior a declarat anterior, tranşant, că îl susţine şi-l va susţine în politică pe Dumitru Braghiş. S-a întâmplat aşa fie pentru că părţile negociatoare nu s-au înţeles din preţ, fie că PSD-ul ezită în campania electorală să formuleze un mesaj politic distinct, în special în raport cu puterea actuală. Chiar dacă la începutul campaniei electorale liderii PSD Dumitru Braghiş şi Eduard Muşuc au anunţat că mizează pe electoratul de stânga, iar PCRM este concurentul electoral principal, oferta electorală a formaţiunii se concentrează preponderent pe tematică economică, în special pe măsuri anticriză. Este o metamorfoză serioasă în comportamentul formaţiunii, dacă ţinem cont că până nu demult PSD-ul şi fostele lui componente practicau un stil combativ, cu atragerea unui număr mare de oameni, din diferite regiuni. Cazul în care PSD-ul a încercat să preia controlul asupra mişcării masive a patentarilor de nu demult a fost unul relevant în acest sens pentru comportamentul politic al PSD-ului. În fond, mesajul economic al PSD-ului în Campania electorală este unul destul de profesionist şi convingător pentru specialişti, însă nu şi pentru un electorat de stânga care votează, cel puţin la noi, mai mult simboluri, mai mult carisme, mai mult efecte electorale, decât programe, platforme şi alt gen de elaborări teoretice. S-ar putea ca electoratului moldovenesc, plictisit de politică şi politicieni, sau nu tocmai obişnuit să analizeze, să-i placă această distanţare a PSD-ului de politicianism. Dar s-ar putea să-i displacă, să considere mesajul PSD-ului prea complicat şi de neînţeles. Până la urmă, formaţiunea va avea de suportat una din aceste două decizii. Care va fi ea, vom afla la 5 aprilie. [PeLeDeMimizarea vieţii politice moldoveneşti] Partidul Liberal Democrat a abordat un stil activ, de ofensivă permanentă, masivă, pe multiple planuri. A folosit toate pârghiile posibile, inclusiv tribuna Parlamentului pentru a se face vizibilă. De fapt, PLDM a intrat în campania electorală primul dintre partidele de opoziţie, cu foarte mult timp înainte de începerea ei, chiar înainte de înregistrarea sa la Ministerul de Justiţie. Mai înainte a intrat în campanie doar PCRM, însă numai din cauza că PCRM nu a ieşit niciodată din ea. Despre trăsăturile specifice ale campaniei electorale ale PCRM s-a vorbit în episodul din 14 martie al analizei. În general, se poate vorbi despre un fel de „PeLeDeMizare” a vieţii politice în Republica Moldova, în special pe flancul opoziţiei, un fenomen care a impus altor formaţiuni spiritul activ şi combativ de activitate. Până la PLDM, opoziţia lăsa impresia că unicul ei scop era să ajungă cu câţiva lideri în Parlament, care după patru ani să mai facă o tentativă în acelaşi sens. Pentru precizare: până la PeLeDeMizare viaţa politică din Moldova a zăcut într-o profundă stare de PeReCeMizare, căreia i-au fost caracteristice atmosfera de netransparenţă şi semi-conspiraţie. PLDM a întrunit o echipă mare de profesionişti serioşi, puşi pe treabă şi promovaţi în mod profesionist. Centrul acestei echipe, dar şi problema ei cea mai mare o constituie liderul Vlad Filat. El este unicul care o poate rezolva şi cu cât mai devreme, cu atât mai bine pentru întreaga formaţiune. Dacă a fost implicat vreodată în acte de corupţie, aşa cum este acuzat de guvernare, Filat urmează fie să recunoască şi să-şi declare veniturile – iar legislaţia adoptată în acest domeniu la iniţiativa preşedintelui Voronin permite amnistierea tuturor – fie să demonstreze că “popa nu are fată”. Atât timp cât nu poate rezolva această problemă pe care i-o impune actuala putere, nu poate pretinde s-o debarcheze pe aceasta. [MAE: “O propunere pe care nu o veţi putea refuza”] Mişcarea Acţiunea Europeană a creat o şansă de reabilitare pentru formaţiunile de opoziţie pe care actuala putere le acuză de acte de corupţie în trecut, pe timpul când reprezentanţii lor aveau acces la banii şi bunurile publice. Actuala guvernare cunoaşte foarte bine că actele mari de corupţie sunt legate în mod indispensabil de actul guvernării. Chiar dacă timp de 8 ani, cât a fost la guvernare, nu a fost în stare să demonstreze nici măcar un caz de mare corupţie în tabăra opoziţiei, coaliţia majoritară PCRM-PPCD a inoculat populaţiei republicii prin toate mijloacele posibile că opoziţia parlamentară, în special, AMN şi PLDM, întruneşte marii corupţi ai acestei ţări. Pactul Naţional Anticorupţie, lansat de MAE, poate fi utilizat de partidele învinuite pentru a încerca să pună punctul pe “i” în această temă. Este la discreţia formaţiunilor respective cum anume s-o facă, pentru că MAE a pus la dispoziţie un cadru general, într-un fel, un colac de salvare. Componenta anticorupţie în calitate de element de bază a campaniei electorale a fost colacul de salvare şi pentru însăşi MAE, doar că în alt sens. După mai multe tentative nereuşite de a se alătura unor partide de opoziţie mai influente, sau mai cu tradiţii, pe ultima sută de centimetri a campaniei electorale, MAE a făcut o mişcare prin care le-a forţat pe acestea să coopereze şi, în fond, s-o recunoască în calitate de partener mai mult sau mai puţin egal. Mişcarea este în stilul frazei înaripate a lui Don Corleone din clasicul film american Naşul: “Am să vă fac o propunere pe care nu o veţi putea refuza!”. Le-a propus să semneze Pactul Naţional Anticorupţie. În campanile electorale, fiecare concurent electoral, inclusiv candidaţii independenţi, vin cu câte un truc electoral de genul acesta. Lansează vreo idee şi le propune tuturor concurenţilor s-o susţină. Dacă găseşte susţinători, este în câştig, pentru că-şi pune în evidenţă importanţa; dacă nu, îşi adjudecă dreptul să-i critice pe toţi, iarăşi etalându-se în hainele celui mai consecvent apărător al intereselor naţiunii. Oricum, i se pare că este în câştig. Este un truc la mintea cocoşului care aleargă după găini: „dacă n-o ajung, măcar mă încălzesc!” Cazul MAE şi Pactul său Naţional de Anticorupţie a fost unul mai special şi de aceea a prins. Fără a ataca direct, MAE a lăsat să se înţeleagă că marea corupţie are rădăcini nu doar în guvernarea actuală, dar şi în unele partide de opoziţie. A fost o mişcare politică la limita celor premise, pentru că a venit în consens cu atacurile guvernării. Dar a fost una eficientă şi utilă, atât pentru MAE, cât şi pentru celelalte partide de opoziţie, care au fost forţate şi să-şi asume obligaţii anticorupţie clare în faţa electoratului. Dacă alte partide de opoziţie ar fi trecut sub tăcere Pactul Naţional al MAE, el ar ar confirmat, indirect, acuzaţiile aduse de guvernare. Plusurile campaniei electorale a MAE constau în poziţia sa activă, în lista de candidaţi neîmpovăraţi de păcatele guvernărilor anterioare, respectiv, păcatele corupţiei mari. Minusurile campaniei MAE, tot din plusuri se nasc: lipsa de experienţă a candidaţilor, cu mici excepţii, în ale guvernării şi respectiv, în combaterea corupţiei mari. [În loc de prefaţă şi de epilog] Această scurtă retrospectivă a prestaţiei formaţiunilor politice parlamentare ar putea prinde bine alegătorului în procesul de selectare a celui mai bun concurent electoral pe care ar vrea să-l vadă în Parlamentul nou în calitate de reprezentant al său, însă iar putea oferi şi posibilitatea să-şi formeze o privire de ansamblu asupra configuraţiei generale a acestuia. În particular, alegătorul ar putea să se clarifice dacă şi-ar dori sau nu reeditarea modelului de Parlament 2005-2009, sau, poate, modificarea acestui model şi, dacă da, în care direcţie anume. În condiţiile când necuprinsul campaniile electorale nu poate fi cuprins într-o singură analiză (fie şi în 5 episoade), s-a mers pe criteriul formaţiunilor parlamentare, din două motive. Primul: acestea deja au fost creditate cu încredere din partea electoratului în anul 2005 şi este dreptul electoratului să cunoască mai multe despre ele. Se cere mai mult de la acel căruia i s-a dat mult. Doi: majoritatea din ele apar în sondajele şi barometrele de opinie ca potenţiali concurenţi electorali care pot trece pragul electoral şi, respectiv, pragul parlamentului în anii 2009-2013. Şi iarăşi electoratul este în drept să le studieze mai îndeaproape, atât în particular, cât şi în ansamblu. Dintre partidele cu şanse fixate în sondaje, a mai rămas în afara prezentei analize poate doar Partidul Liberal (PL). A rămas iarăşi din două motive. Primul: la moment, nu are reprezentanţi în Parlament. Doi: în campania electorală, dar şi până la ea, PL se poartă ca un lup singuratic în hăţişul electoral şi politic moldovenesc. Nu a fost observat şi nu poate fi bănuit de contacte sau colaborare nici cu formaţiunile din coaliţia majoritară, nici cu cele din opoziţie. Inclusiv din această cauză, PL nu a putut fi analizat într-un context general. Poate, ar merita o analiză politică „singuratică”.