logo

Parlamentul va examina săptămâna viitoare depunerea mandatelor de deputat de către Vitalie Nagacevschi şi Oleg Serebrian


https://www.ipn.md/ro/parlamentul-va-examina-saptamana-viitoare-depunerea-mandatelor-de-deputat-de-7965_983756.html

Parlamentul va examina săptămâna viitoare depunerea mandatelor de deputat de către Vitalie Nagacevschi şi Oleg Serebrian, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Comisiei juridice numiri şi imunităţi, Ion Pleşca. După ce Parlamentul va lua act de depunerea mandatelor, hotărârea va fi transmisă Comisiei Electorale Centrale care va anunţa candidaţii supleanţi pe listele celor două partide – PLDM şi PDM. Mandatele noi vor fi validate de Curtea Constituţională. Vitalie Nagacevschi şi-a depus mandatul de deputat încă la începutul lunii iunie, invocând că a aplicat pentru o funcţie care este incompatibilă cu mandatul de parlamentar. S-a vehiculat că un motiv ar putea fi şi faptul că unii deputaţii din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) au criticat activitatea Comisiei de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009, condusă de Nagacevschi. Oleg Serebrian renunţă la mandatul de deputat în favoarea celui de ambasador în Franţa.