Parlamentul urmează să promoveze 76 de acte legislative până la sfârşitul anului
https://www.ipn.md/ro/parlamentul-urmeaza-sa-promoveze-76-de-acte-legislative-pana-la-7965_983244.html
În perspectiva desfăşurării alegerilor parlamentare anticipate în luna noiembrie, Guvernul a propus Parlamentului un program legislativ limitat la perioada anului curent şi nu pentru anii 2010-2013 cum se preconiza iniţial. Ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, a menţionat că pentru 2010 se propune a fi elaborate şi promovate 76 de acte legislative, inclusiv care vizează ajustarea legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar, şi ratificarea a două tratate internaţionale, transmite Info-Prim Neo.
Printre legile noi care urmează să fie elaborate se înscriu: proiectul Legii apelor, proiectul Legii privind condiţiile şi responsabilităţile administraţiei publice centrale şi locale la planificarea investiţiilor în funcţie de valoarea acestora, proiectul Legii privind controlul conformităţii produselor de origine animală, proiectul Legii cu privire la poliţie şi statutul poliţistului, proiectele Legii privind deetatizarea publicaţiilor periodice, Concepţiei de dezvoltare a pieţei mediatice şi a Concepţiei de dezvoltare a audiovizualului în Republica Moldova.
În vederea ajustării legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar, se prevede elaborarea modificărilor la legile privind producţia ecologică agroalimentară, privind protecţia plantelor şi carantina fitosanitară, privind seminţele şi privind siguranţa construcţiilor hidrotehnice.
De asemenea, urmează să fie ratificate Protocolul adiţional la Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina vizând testările genetice în scopuri medicale, adoptat la Strasbourg pe 27 noiembrie 2008 şi Convenţia Internaţională privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocare la poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime, adoptată la Londra pe 23 martie 2001.