logo

Parlamentul umanizează pedepsele penale


https://www.ipn.md/ro/parlamentul-umanizeaza-pedepsele-penale-7967_1031468.html

Pentru infractorii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani maxima pedepsei penale se reduce cu o treime. O astfel de prevedere se conţine într-un proiect de lege care vine să umanizeze pedepsele penale. Proiectul a fost votat de Parlament în prima lectură joi, 8 decembrie, transmite IPN.

În cazul în care instanţa ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de lege. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi argumentată de către instanţa de judecată.

O altă prevedere se referă la introducerea unui nou tip de pedeapsă – condamnarea cu suspendarea parţială a pedepsei cu închisoarea. Astfel, în cazul în care, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, ajunge la concluzia că nu este raţional ca aceasta să execute întreaga pedeapsă cu închisoarea în penitenciar, poate dispune suspendarea parţială a executării pedepsei aplicate vinovatului. În cazul infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave, partea de pedeapsă ce trebuie executată în penitenciar poate fi coborâtă până la minimum.

Încă o prevedere a proiectului ţine de condiţiile de detenţie. Condamnaţii care au fost deţinuţi cel puţin 10 zile în condiţii inumane pot solicita, cu titlul de despăgubiri, reducerea pedepsei. În cazul în care pedeapsa rămasă de executat nu permite deducerea integrală a reducerii pedepsei sau perioada încălcării este mai mică de 10 zile, condamnatul poate solicita despăgubire în valoare bănească.

Potrivit notei informative care însoţeşte documentul, gradul de umanizare a politicii penale a unei ţări este deseori măsurat după numărul de condamnaţi pe cap de locuitor. În Republica Moldova, acest indicator depăşeşte de două ori media din ţările Consiliului Europei. Viceministrul justiţiei, Anatolie Munteanu, a comunicat că la începutul anului 2016 în Moldova erau 227 de deţinuţi la 100 de mii de locuitori. Totodată, Moldova are o rată relativ mică a infracţiunilor pe cap de locuitor, iar numărul condamnărilor la fel este redus. Respectiv, cauza suprapopulării închisorilor este durata excesivă a privării de liberate.

Anatolie Munteanu a precizat că mai bine de o treime din condamnaţii care execută astăzi pedepse penale au fost condamnaţi la mai mult de 10 ani de închisoare. De asemenea, Moldova are pierdute la CEDO 118 dosare, dintre care 70 sunt pentru condiţii de detenţie inumane.