logo

Parlamentul susține retragerea din Acordul internațional cu privire la zahăr


https://www.ipn.md/ro/parlamentul-sustine-retragerea-din-acordul-international-cu-privire-la-7966_1098084.html

Parlamentul susține retragerea Republicii Moldova din Acordul internațional cu privire la zahăr, încheiat la Geneva pe 20 martie 1992. Totodată, va înceta calitatea de membru în Organizația Internațională a Zahărului (ISO). Un proiect de lege în acest sens a fost votat de deputați în primă lectură, transmite IPN.

Printre motivele care au generat inițierea retragerii din Acordul internațional cu privire la zahăr se regăsesc imposibilitatea de a participa la reuniunile plenare ale Consiliului ISO, dar și obligația de a pregăti și furniza, periodic, ample rapoarte statistice privind producerea și procesarea sfeclei de zahăr, ceea ce invocă cheltuieli administrative și de personal.

La fel, se invocă diminuarea în ultimii ani a suprafeței terenului plantat cu sfeclă de zahăr, dar și a volumului de zahăr procesat în Republica Moldova, ceea ce reduce din necesitatea de a păstra apartenența la ISO. De asemenea, Republica Moldova a solicitat, în repetate rânduri, micșorarea pentru țară a numărului de voturi și, respectiv, a sumei cotizației anuale pe care trebuie să o achite țara (pentru fiecare vot să efectuează plata cotizației), solicitare care nu a fost acceptată de Consiliul Internațional al Zahărului, care este autoritatea superioară a organizației. Pentru anul în curs, suma cotizației constituie aproximativ 140 de mii de lei.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, la baza deciziei de retragere din Acordul internațional cu privire la zahăr se află analizele tendințelor de dezvoltare a ramurii producerii de zahăr, stocurilor de zahăr existente, precum și a consultării opiniei mediului de afaceri. Retragerea Republicii Moldova din Acordul nominalizat nu va avea consecințe pe plan intern, la nivel bilateral, regional sau multilateral și nu va crea impedimente la încheierea altor tratate, afirmă autoritățile.