logo

Parlamentul şi societatea civilă, mulţumiţi de relaţiile bilaterale


https://www.ipn.md/ro/parlamentul-si-societatea-civila-multumiti-de-relatiile-bilaterale-7967_990102.html

Cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă a înregistrat pe parcursului anului 2010 atât progrese, cât şi lacune, au subliniat, miercuri, participanţii la Conferinţa anuală „Cooperarea între Parlament şi Societatea Civilă”. Părţile au subliniat că, pentru a înlătura aspectele problematice, este nevoie de consolidarea relaţiilor, prin mecanisme de îndeplinire a atribuţiilor atât din partea reprezentanţilor autorităţilor publice centrale, cât şi din partea societăţii civile, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele interimar, Marian Lupu, a declarat că pe parcursul a 6 ani de la instituirea primului cadru oficial pentru cooperarea dintre Parlament şi exponenţii societăţii civile a avut loc o interacţiune necesară pentru existenţa unui stat democratic, iar sectorul asociativ a fost cel care a asigurat această interacţiune. Marian Lupu a făcut o trecere în revistă a proiectelor de succes realizate în acest cadru de cooperare: Legea Voluntariatului, Legea privind regimul juridic al adopţiei, Legea privind libertatea de exprimare, Legea privind parteneriatul public privat, Planul de acţiuni privind drepturile omului etc. Şeful statului a menţionat că au existat şi unele lacune. „Aceste deficienţe au fost cauzate de imposibilitatea dezvoltării capacităţilor informaţionale, în absenţa dotărilor tehnico-materiale urmare a evenimentelor postelectorale din aprilie 2009. De asemenea, şi unii colegi parlamentari nu au manifestat suficientă responsabilitate şi deschidere pentru interacţiunea cu partenerii din sectorul asociativ”, a declarat Marian Lupu. Preşedintele a spus că s-au făcut observate o serie de inadvertenţe şi din partea sectorului asociativ, printre care insuficienţa de organizare şi comunicare discontinuă, concentrarea doar pe câteva domenii, fiind lăsate fără atenţie filiere importante cum ar fi securitatea naţională, apărarea şi ordinea publică, agricultura şi industria alimentară. „Acest lucru mă face să vin cu mesajul să gândim de comun acord care ar fi modalităţile extinderii domeniilor şi diversificarea acestor domenii în cadrul cooperării noastre. Să stabilim de comun acord acel mecanism care ar permite contribuţia dumneavoastră la calitatea şi eficienţa cadrului legislativ”, a menţionat Marian Lupu. Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, a remarcat că, de la începutul adoptării concepţiei de colaborare dintre Parlament şi societatea civilă din 2005, Parlamentul se obliga să publice pe site proiectele de legi pentru a fi propuse îmbunătăţiri. De asemenea, conceptul presupunea audieri publice, lucrul în comisii etc. Acest mecanism a funcţionat, însă, pe alocuri, adică a funcţionat doar în domeniile în care ONG sunt mai interesate, de exemplu Codul Audiovizualului, legislaţia electorală, descentralizarea, activitatea foarte bună pentru analiza coruptibilităţii proiectelor de legi. Pentru ca să existe o cooperare mai strânsă Parlamentul ar trebui, în opinia lui Arcadie Barbăroşie, să finanţeze ONG-urile. „Soluţiile ar fi ca în bugetul naţional sau al Parlamentului să fie găsite resurse financiare şi, prin licitaţii publice, Parlamentul să angajeze fie persoane fizice, fie organizaţii, care ar putea contribui la îmbunătăţirea cadrului legislativ dacă este cazul”, a declarat directorul IPP. Secretarul general al Consiliului Naţional al ONG-urilor, Antoniţa Fonari, a declarat că relaţiile de cooperare dintre Parlament şi societatea civilă au fost de succes, deşi au rămas şi datorii. „Prima mare datorie este un proiect de lege cu privire la 2% pentru organizaţiile neguvernamentale”, a declarat Antoniţa Fonari. Este vorba despre propunerea ca ONG-urile să obţină 2% din impozitele pe venit încasate de la persoanele fizice. Vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici, a declarat că un proiect care rămâne pe agenda de cooperare este proiectul privind modificarea Codului Electoral art. 73, care se referă la cota de participare a femeilor pe listele de candidaţi atât pentru alegerile parlamentare, cât şi pentru alegerile locale. „Este un proiect pentru care trebuie să facem o echipă şi să muncim foarte mult pentru a obţine ca acest proiect să fie susţinut de către toţi parlamentarii”, a menţionat Liliana Palihovici. Conferinţa „Cooperarea dintre Parlament şi Societatea Civilă” este un eveniment anual, care are scopul de a face mai eficient parteneriatul dintre Parlament şi societatea civilă.