Deputații din legislatura a XI-a se convoacă vineri, 6 august, în ședință plenară. Biroul permanent al Parlamentului a decis convocarea sesiunii extraordinare a legislativului. Agenda ședinței include acordarea votului de încredere a Programului de activitate și a întregii liste a Guvernului, transmite IPN.
În sesiunea extraordinară va fi dezbătut și proiectul de hotărâre pentru modificarea hotărârii Parlamentului privind componența numerică și nominală a Biroului Permanent al legislativului. Urmează a fi aprobată și componența nominală a delegațiilor Parlamentului Republici Moldova la organizațiile parlamentare internaționale și la organizațiile parlamentare bilaterale.
Ședința Parlamentului de vineri, 6 august, este programată pentru ora 10.00.
În noul Parlament au acces trei formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate – 63 de mandate, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate și Partidul politic Șor – 6 mandate.
La sfârșitul lunii iulie a avut loc ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XI-a, fiind create fracțiunile parlamentare și aleasă conducerea legislativului. În ședința respectivă, Parlamentul a decis încheierea primei sesiuni ordinare din anul curent.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. A doua sesiune, cea de toamnă, începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie. Totodată, legislativul poate să se convoace în sesiuni extraordinare, la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a președintelui Parlamentului sau a o treime din numărul deputaților.