Parlamentul European va discuta în aprilie situaţia reformelor în vederea integrării în Uniunea Europeană a României şi Bulgariei
https://www.ipn.md/ro/parlamentul-european-va-discuta-in-aprilie-situatia-reformelor-in-vederea-integr-7965_957701.html
Parlamentul European va discuta la 3 aprilie curent situaţia reformelor în vederea integrării în Uniunea Europeană a României şi Bulgariei. Potrivit presei româneşti, citate de Info-Prim Neo, dezbaterile vor avea loc înaintea definitivării raportului de ţară, în prezenţa comisarului european pentru Extindere, Olli Rehn, şi vor evidenţia toate întârzierile în îndeplinirea obiectivelor de aderare la Uniunea Europeană.
Încă la începutul lui noiembrie 2005, şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Jonathan Scheele, a declarat că România a rezolvat mai mult de jumătate din problemele legate de aderare, rămânând în urmă cu ajutoarele de stat, absorbţia fondurilor post-aderare, managementul frontierelor şi lupta anticorupţie. Tot în aceeaşi lună, Olli Rehn a vorbit despre deficienţele pe care autorităţile de la Bucureşti trebuie să le remedieze în vederea aderării europene. El a avertizat că oficialităţile europene nu vor ezita să recomande amânarea aderării, în cazul în care România nu este pregătită să devină parte componentă a blocului.
Într-un interviu acordat pe 3 ianuarie 2006 postului german de radio Deutsche Welle, purtătorul de cuvânt pe probleme europene al Uniunii Creştin Sociale, aflat la guvernare în Germania, Thomas Silberhorn, s-a declarat pesimist în privinţa aderării României la Uniunea Europeană în 2007. Demnitarul german a trecut în revistă deficitele serioase ale României, în special nivelul înalt al corupţiei şi reforma superficială în domeniul justiţiei.
La 4 ianuarie 2006, şeful Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European, Elmar Brok, a declarat că România trebuie să rezolve probleme semnalate în ultimul Raport de Ţară, în domenii ca securizarea frontierelor, combaterea corupţiei şi criminalitatea organizată.
Cu toate acestea, potrivit surselor citate, parlamentarii europeni vor analiza la 3 aprilie nu numai respectarea angajamentelor asumate de România şi Bulgaria în vederea integrării, dar şi necesitatea activării clauzei de salvgardare. Vicepreşedintele comisiei de politică externă a Adunării Naţionale, Herve de Charette, se arată încrezut că România va deveni membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.