logo

Parlamentul European a votat majorarea alocărilor pentru statele din Vecinătatea Estică


https://www.ipn.md/ro/parlamentul-european-a-votat-majorarea-alocarilor-pentru-statele-din-vecinatatea-7966_1037785.html

Plenul Parlamentului European a votat astăzi, cu 414 voturi pentru, 163 împotrivă și 90 de abțineri, raportul privind Poziția Parlamentului asupra Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2018, realizat de către deputatul european Siegfried Mureșan, în calitate de negociator-șef al PE pentru Bugetul UE din 2018. Prin adoptarea acestei poziții, Parlamentul European acceptă propunerea lui Siegfried Mureșan de a crește alocările financiare din anul 2018 pentru statele din Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, cu 27 de milioane de euro, până la 619 de milioane de euro, transmite IPN.

Creșterea aprobată este una suplimentară față de cea inclusă deja de Comisia Europeană în proiectul de buget pentru 2018, de circa 48 de milioane de euro, ca urmare a solicitării eurodeputatului Siegfried Mureșan. Spre deosebire de asistența macrofinanciară, aceștia sunt bani prevăzuți pentru proiecte cu finanțare europeană și nu vor ajunge la guverne.

„Prin această creștere a alocărilor, Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul ferm de a ajuta statele din Vecinătatea Estică ce au acorduri de asociere cu UE, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, să realizeze reformele de care au nevoie pentru a-și întări economia și instituțiile. Pentru Republica Moldova, acest sprijin este esențial și o ajută să-și consolideze economia și instituțiile și să devină mai competitivă economic. Ajutorul pe care Uniunea Europeană îl oferă este concret și substanțial, însă trebuie să vedem progrese concrete și din partea autorităților din Republica Moldova. Pentru aceasta este nevoie ca Guvernul să implementeze reforme care consolidează justiția, statul de drept și sectorul bancar și să îmbunătățească astfel viața oamenilor”, a declarat Siegfried Mureșan după votul din plenul Parlamentului.

Parlamentul European a fost de acord și cu solicitarea deputatului european de a crește alocările pentru investiții la nivel european în locuri de muncă și în siguranță, și a respins solicitarea Consiliului Uniunii Europene ca Bugetul UE 2018 să fie redus cu 1,7 miliarde de euro față de propunerea inițială a Comisiei Europene.

Deoarece Poziția Parlamentului European privind Bugetul UE 2018, votată astăzi în plen, diferă de propunerea de buget înaintată de Consiliul UE,  urmează a se iniția, începând cu 31 octombrie 2017, procedura de conciliere bugetară între Parlamentul European și Consiliul UE. La finalul concilierii bugetare, care durează 21 de zile, delegația Parlamentului European va trebui să ajungă la un acord cu reprezentanții Consiliului asupra formei finale a Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2018. Dacă nici după perioada de conciliere bugetară nu se ajunge la un acord asupra bugetului, Comisia Europeană va trebui să prezinte o nouă propunere de buget, iar procedura bugetară se reia.