logo

Parlamentul a votat în lectura a doua modificările la Codul electoral


https://www.ipn.md/ro/parlamentul-a-votat-in-lectura-a-doua-modificarile-la-codul-7965_976094.html

Pragul electoral a fost scăzut de la 6% la 5%, iar prezenţa la urne pentru validarea alegerilor – de la o doime la o treime dintre alegători. Modificările în cauză la Codul electoral au fost adoptate luni, 15 iunie, în lectura a doua, cu votul deputaţilor comunişti. În aceeaşi şedinţă, ultima a actualului legislativ, Parlamentul a abilitat Guvernul cu dreptul de a emite ordonanţe. Opoziţia, la fel, nu a votat. După două tentative eşuate de a alege şeful statului, Curtea Constituţională a constatat, în şedinţa din 12 iunie, că există circumstanţelor necesare pentru dizolvarea Parlamentului. Preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, urmează să anunţe data alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit unei iniţiative legislative, votate la 15 iunie în lectura a doua, campania electorală poate dura mai puţin de 45 de zile. Atmosfera în viitorul parlament depinde de „cum vor înţelege comuniştii organizarea alegerilor libere şi corecte”, a spus liderul PLDM, Vlad Filat. Parlamentarul şi-a exprimat speranţa că „poliţiştii, pădurarii, procurorii şi alţi funcţionari” nu-şi vor continua activitatea în calitate de subiecţi electorali ai PCRM, ci vor acţiona în conformitate cu statutul şi obligaţiile lor. Deputatul Leonid Bujor a citat dintr-o adresare a AMN către structurile internaţionale şi misiunile diplomatice acreditate în Moldova, solicitând să fie prezentate opinii ale experţilor independenţi de depăşire a situaţiei de criză. AMN a reiterat că alegerile parlamentare din 5 aprilie au fost fraudate, peste 300 de persoane au fost reţinute şi maltratate, continuă persecutarea opoziţiei, se intensifică activitatea instituţiilor de reprimare faţă de cei care au viziuni distincte faţă de cele ale PCRM etc. Liderul liberal, Mihai Ghimpu, a anunţat că PL va face publice într-o conferinţă de presă metodele de fraudare a alegerilor de către comunişti.