logo

Parlamentul a respins mai multe legi propuse de PSRM


https://www.ipn.md/ro/parlamentul-a-respins-mai-multe-legi-propuse-de-psrm-7965_1037535.html

În jur zece proiecte de legi, autorii cărora sunt deputați din fracțiunea Partidului Socialiștilor, au fost examinate în ședința Parlamentului de joi, 12 octombrie, dar nu au acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi promovate.

Deputații socialiști susțin că guvernarea nu a făcut altceva decât să respingă în întregime proiectele, care în mare parte erau cu menire socială și care sunt extrem de importante pentru cetățeni, mai ales pentru păturile defavorizate. Mai mult, deputații PSRM susțin că guvernarea intenționat a blocat aceste inițiative, ca ulterior să le includă în proiectele sale și să le dea drept proprii. De cealaltă parte, unii colegi din alte fracțiuni au declarat că, în mare parte, inițiativele propuse de PSRM sunt populiste, transmite IPN.

Au fost supuse dezbaterilor în plen, dar au fost respinse proiecte care prevedeau indexarea pensiilor de două ori pe an – pe 1 aprilie și pe 1 octombrie, acordarea alocațiilor lunare victimelor reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990, scutirea de sancțiuni pentru neachitarea la timp a facturilor de către pensionarii și familiile cu mulți copii și cu venituri modeste. O altă inițiativă respinsă propunea majorarea cenzorului de vârstă, de la 18 la 21 de ani, pentru persoanele care pot procura alcool.