Împrumutul de 150 de milioane de euro din România pentru finanţarea deficitului bugetar al Republicii Moldova a fost ratificat de către Parlamentul de la Chişinău în 2 lecturi. Acordul de împrumut a fost semnat la 7 octombrie la Chişinău, transmite IPN.
Banii vor ajunge în bugetul moldovenesc în trei tranşe. Prima, în sumă de 60 de milioane de euro, va fi acordată în acest an. Creditul este acordat pe un termen de 5 ani, cu o dobândă de 1,5 la sută anual. După ratificarea de către Parlament, acordul de împrumut intră în vigoare.
După ratificare, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a mulţumit României şi poporului acestui stat pentru susţinerea acordată.