logo

Parlamentul a luat act de demisia directorului CNA și a doi adjuncți


https://www.ipn.md/ro/parlamentul-a-luat-act-de-demisia-directorului-cna-si-7967_1100359.html

Parlamentul a luat act de cererea de demisie din funcția de director al Centrului Național Anticorupție depusă de Iulian Rusu, transmite IPN.

Potrivit proiectului de hotărâre, odată cu încetarea mandatului directorului CNA, încetează de drept și mandatele adjuncților instituției – Vadim Cojocaru și Alexandr Pînzari.

Hotărârea intră în vigoare la data adoptării.

Potrivit legislației, directorul CNA este numit în funcție de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși, pentru un mandat de cinci ani. Candidatura acestuia trebuie să fie propusă de cel puțin 20 de deputați, cu avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități.