Parlamentul a aprobat în primă lectură bugetul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2009
https://www.ipn.md/ro/parlamentul-a-aprobat-in-prima-lectura-bugetul-fondurilor-asigurarii-obligatorii-7967_972562.html
Parlamentul a aprobat în primă lectură joi, 13 noiembrie, proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2009, transmite Info-Prim Neo.
Prima asigurării obligatorii de asistenţă medicală se majorează în anul 2009 până la 7% din salariu şi alte recompense. Jumătate va plăti angajatorul şi jumătate salariatul. Costul poliţei de asigurare pentru persoanele fără contract de muncă va fi de 2637,6 lei faţă de 1893 lei în 2008. Şi în 2009, persoanele care vor procura poliţa în primele trei luni, vor beneficia de o reducere de 50%.
Veniturile şi cheltuielile în cadrul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală se estimează în sumă de 3,47 mlrd lei, cu o creştere de 31,2% faţă de nivelul pentru anul curent. Majorarea veniturilor este determinată de creşterea salariului mediu anual prognozat şi a încasărilor de la procurarea de către persoanele fizice a poliţelor.
În 2009 se prevede majorarea cu circa 30% a cheltuielilor pentru toate tipurile de servicii medicale prestate în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. De asemenea, se preconizează majorarea cu 35,2% a cheltuielilor pentru medicamentele compensate şi extinderea listei acestora.
În Fondul de bază, destinat pentru serviciile medicale curente sunt estimate 3,29 mlrd lei. 69,4 mln lei sunt preconizate pentru activităţi de profilaxie. Alte 69,4 mln lei sunt prevăzute în Fondul de rezervă.
Bugetul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2009 urmează a fi aprobat de Parlament în lectură finală până la finele anului.