logo

Parlamentul '90: „Riscăm să ni se vândă independența”. Apel către alegători


https://www.ipn.md/ro/parlamentul-90-riscam-sa-ni-se-vanda-independenta-apel-8013_1108603.html

Un grup deputați care și-au exercitat mandatul în primul Parlament și au votat Declarația de Independență a Republicii Moldoa, tot ei fiind membri ai Consiliului de Administrație al Asociației „Parlamentul '90”, îndeamnă cetățenii să iasă pe 3 noiembrie în număr mare la vot și să o susțină pe Maia Sandu. „Votând pentru Maia Sandu ne apărăm în continuare independența, libertatea și pacea”, se arată într-o adresare a asociației către cetățeni.

Într-o conferință de presă la IPN, Anatolie Țurcanu, deputat în primul Parlament, a declarat că votul din 3 noiembrie este deosebit de important pentru toți, indiferent de statut social, naționalitate, etnie sau confesiune religioasă. „Suntem în fața unei oferte istorice, care constituie un pas fundamental spre modernizare, menită să consolideze ireversibilitatea proceselor de democratizare, afirmarea independenței și unității naționale, de edificare a unui stat bazat pe ordinea de drept”, a spus Țurcanu.

Fostul deputat a remarcat că în mod deosebit colegii săi din Parlamentul Independenței apreciază deschiderea comunității europene de a oferi șansa aderării țării la familia statelor europene. În context, Asociația își exprimă încrederea că alegătorii sunt conștienți de momentul istoric ce-l traversează țara și fac apel către toți cetățenii cu drept de vot să participe activ la votare.

„Să votăm pentru președintele care, prin victoria în alegerile din 2020, a redeschis porțile Europei pentru Moldova, ne-a apropiat neașteptat de mult de Uniunea Europeană și de țările civilizate de pe mapamond, a făcut cunoscută Republica Moldova din cele mai frumoase și curajoase fațete ale sale”, a declarat Anatolie Țurcanu.

Potrivit lui Anatolie Țurcanu, Maia Sandu a deblocat asistența externă, fără de care ar fi fost greu ca țara să treacă peste crizele din 2021 încoace. El a mai menționat că se poartă un război hibrid, cu acțiuni infracționale menite de a deturna cursul spre pace și libertate și de a duce statul în brațele Rusiei, fapt care poate fi mortal.

Fostul deputat Nicolae Misail a îndemnat oamenii să iasă în număr cât mai mare la vot și să o susțină pe Maia Sandu. El consideră că e datoria tuturor să se unească și să demonstreze lumii că moldovenii sunt o națiune cu demnitate și verticalitate.

Vasile Zgardan, președinte interimar al Consiliul de Administrație al Asociaţiei „Parlamentul '90”, a spus că pe lângă vinderea voturilor, acum există riscul să fie vândută și independența și suveranitatea statului. Scopul și menirea celor care au semnat actul de independență în 1991 este să cheme oamenii să apere independența țării, să salveze Moldova din mâinile celor care vor să pună mâna pe ea.

Ștefan Maimescu, veteran al diasporei, semnatar și votant al declarației de independență, a apreciat că Maia Sandu și diaspora de bună credință au luat drumul către integrarea în UE, deoarece timp de 30 de ani pasul a fost bătut pe loc, iar „hoții au vrut să-i îndrepte spre direcția deznădejdii și război. Votând pentru Alexandr Stoianoglo, votăm pericolul de a aduce războiul acasă”, consideră Maimescu.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.