logo

Parlamentar englez va ţine un discurs în faţa deputaţilor moldoveni


https://www.ipn.md/ro/parlamentar-englez-va-tine-un-discurs-in-fata-deputatilor-moldoveni-7965_965720.html

Intensificarea cooperării interparlamentare bilaterale, experienţa legislativă a Marii Britanii, sistemul educaţional şi cel al sănătăţii din R. Moldova, implementarea egalităţii gender şi asigurarea drepturilor copiilor vor constitui principalele subiecte de discuţie în cadrul vizitei la Chişinău a vicepreşedintelui Camerei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Sylvia Heal. Oficialul britanic va rosti un discurs în şedinţa plenară a Parlamentului din 26 iulie, va avea, de asemenea, întrevederi cu preşedintele Parlamentului Marian Lupu, cu preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană, cu Asociaţia Internaţională Business şi Parlament, precum şi o întrevedere comună cu reprezentanţii partidelor parlamentare de opoziţie. Parlamentarul britanic va fi primit şi de şeful statului Vladimir Voronin şi de un şir de miniştri. Sylvia Heal, de asemenea, va vizita Centrele Gender, de reabilitare a persoanelor traficate şi de reabilitare a copiilor „Hippocrates”. Vizita, care va avea loc la 25-27 iulie, are loc din numele lui Michael J. Martin, preşedintele Camerei Comunelor a Parlamentului britanic, la invitaţia lui Marian Lupu.