logo

Părinţii lui Ilie Cazac: Am rămas singuri, nimănui nu-i mai pasă de noi


https://www.ipn.md/ro/parintii-lui-ilie-cazac-am-ramas-singuri-nimanui-nu-i-7967_987269.html

Părinţii lui Ilie Cazac spun că sunt îngrijoraţi pentru soarta fiului lor după condamnarea jurnalistului Ernest Vardanyan la 15 ani de închisoare de către regimul neconstituţional de la Tiraspol, transmite Info-Prim Neo. Ilie Cazac este judecat pe aceleaşi capete de acuzare ca şi Ernest Vardanyan – „trădare de stat şi spionaj în favoarea Republicii Moldova”. „Declaraţiile lui Filat, Osipov şi celor de la OSCE sunt goale. Fiul nostru este deja 9 luni arestat, torturat şi maltratat pentru a depune mărturii false. Nimănui nu-i mai pasă de noi, toţi sunt indiferenţi”, a declarat luni, 20 decembrie, la o conferinţă de presă mama lui Ilie, Stela Surchicean. Femeia a spus că şi-a văzut fiul ultima dată la 18 octombrie. „Era încătuşat, vânăt la mâini şi arăta foarte slab. Mi-a spus că a fost ameninţat de către autorităţile de acolo şi că cazul lui este chiar mai straşnic decât cel a lui (Ilie) Ilaşcu şi că va sta mult mai mult timp (întemniţat)”, a menţionat Stela Surchicean. Femeia susţine că fiul ei este nevinovat, este jertfa jocurilor politice în care este implicată şi Federaţia Rusă. „Fac apel către Rusia să înceteze să se joace cu viaţa fiilor noştri pentru că ei nu sunt vinovaţi de nimic”, a mai spus Stela Surchicean. Tatăl lui Ilie, Alexandr Viniţchi, a declarat că familia sa nu este deloc ajutată de către autorităţi. „Câinele latră, ursul trece”, astfel a comentat bărbatul această situaţie. Potrivit lui, tânărul a fost presat să depună aceleaşi mărturii ca şi Ernest Vardanyan. Pentru că a refuzat, a stat 20 de zile fără mâncare şi apă în beciurile MGB-ului. Alexandr Viniţchi a mai spus că în cazul lui Ilie s-au găsit 20 de martori falşi care au confirmat că tânărul este vinovat de „trădare de stat”. „Este un banc faptul că în Moldova poate să se facă scurgere de informaţii despre Moldova. Şi mai mult ca atât, un boboc abia ieşit din ULIM nu poate să facă aşa ceva”, a subliniat tatăl lui Ilie. La sfârşit de iulie – început de august, Părinţii lui Ilie Cazac au ţinut greva foamei timp de 20 de zile în faţa Ambasadei Ruse cerând eliberarea lui Ilie. Tânărul de 24 de ani riscă închisoare până la 20 de ani cu confiscarea averii.