logo

Părinţii-educatori intenţionează să creeze o reţea naţională a Caselor de copii de tip familial


https://www.ipn.md/ro/parintii-educatori-intentioneaza-sa-creeze-o-retea-nationala-a-caselor-de-copii--7967_967205.html

Crearea unei reţele a Caselor de copii de tip familial (CCTF), care va promova interesele şi va contribui la soluţionarea problemelor copiilor lipsiţi de grija părinţilor biologici, a fost discutată în cadrul unei conferinţe joi, 8 noiembrie. Forul naţional cu genericul „CCTF– un serviciu important pentru copiii în dificultate din R. Moldova” a întrunit, pentru prima dată, părinţi-educatori ai CCTF din toată republica. Părintele-educator al unei CCTF din Cahul, Tatiana Bânzari, a spus în cadrul conferinţei că este foarte important ca toate familiile să se unească pentru a putea comunica şi a-şi împărtăşi reciproc experienţa în educarea copiilor. Părinţii au nevoie de sprijin moral, nu doar de indemnizaţii băneşti, a declarat Tatiana Bânzari, care a creat împreună cu soţul său o CCTF în 1991. Deşi au crescut 9 copii şi au deja 8 nepoţi, soţii Bânzari au primit de curând în îngrijire o fetiţă de un an şi 8 luni. Potrivit Tatianei Bânzari, părinţii-educatori se confruntă cu probleme de ordin economic, precum salarizarea, alimentaţia şi odihna, dar şi de ordin psihologic şi social, ce ţin de formarea personalităţii şi integrarea copiilor în societate. Rodica Brăileanu, părinte-educator de la Floreşti, a relatat că familia sa a luat cu 2 luni în urmă de la casa de copii 2 fete şi pe fratele lor. Acum părinţii educă 8 copii şi, potrivit mamei, o relaţie de rudenie se înfiripă deja între copii şi părinţi. Referindu-se la hotărârea de a crea o CCTF, Rodica Brăileanu a spus că fiecare om trebuie să dăruiască dragoste pentru că Dumnezeu o întoarce înzecit. Ion Traian, student la Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare” a povestit despre viaţa în CCTF. Unul din cei 5 copii luaţi în 1989 de la casa de copii din Dubăsari de o familie de profesori, Ion a devenit recent frate mai mare pentru alţi 3 copii luaţi în plasament de familia de la Rezina. El spune că le este recunoscător soţilor Traian pentru că i-au oferit căldură părintească şi i-au educat respectul pentru carte. CCTF reprezintă o formă alternativă de îngrijire şi educaţie a copiilor orfani şi a celor rămaşi fără îngrijire părintească. Primele CCTF au fost create în perioada 1989-1996. La moment, în Moldova activează 47 de CCTF. 22 dintre acestea au fost create în 2007 în cadrul proiectului “Dezvoltarea serviciilor sociale integrate pentru familiile vulnerabile şi copiii în situaţii de risc”, realizat de UNICEF şi Uniunea Europeană, în sprijinul Reformei sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, iniţiată de Guvernul R. Moldova în 2002. Părinţii-educatori beneficiază de un salariu lunar şi de un stagiu de muncă neîntrerupt pe durata funcţionării CCTF, de alocaţii lunare pentru plata serviciilor comunale şi pentru procurarea lemnelor şi cărbunilor. Copiii plasaţi în Casele de tip familial dispun de indemnizaţie anuală în valoare de 3 mii lei şi lunară - de 450 de lei, sunt scutiri la plata chiriei manualelor şi beneficiază de alimentaţie gratuită la şcoală. De asemenea, li se mai acordă o indemnizaţie unică de o mie de lei la împlinirea vârstei de 18 ani. Conferinţa naţională a fost organizată de „CCF Moldova - copil, comunitate, familie”, în parteneriat cu „HHC Marea Britanie - cămin şi speranţă pentru copii”, Ministerul Educaţiei şi Tineretului, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi UNICEF Moldova.