logo

Papuc şi Botnari cercetaţi penal


https://www.ipn.md/ro/papuc-si-botnari-cercetati-penal-7967_979690.html

Fostul ministru de interne al R. Moldova, Gheorghe Papuc şi ex-comisarul general al Comisariatului General de Poliţie, Vladimir Botnari, sunt cercetaţi penal în legătură cu evenimentele din aprilie, pentru neglijenţa în serviciu soldată cu urmări grave, anunţă serviciul de presă al Procuraturii Generale, citat de Info-Prim Neo. Dacă vina va fi stabilită, ei riscă de la 3 la 7 ani de închisoare. Recent, Gheorghe Papuc a fost audiat la procuratură în calitate de martor pe dosarele evenimentelor din 7 aprilie, precum şi pe faptul acţiunilor factorilor de decizie ai Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, în noaptea de 7 spre 8 aprilie. După audienţă, Gheorghe Papuc a declarat pentru presă că în ziua evenimentelor, a procedat foarte corect, de aceea „nu a pătimit niciun copil”.