Panglici tricolore pentru susţinerea limbii române
https://www.ipn.md/ro/panglici-tricolore-pentru-sustinerea-limbii-romane-7967_985152.html
Grupul de iniţiativă „Deşteptarea”, din care fac parte studenţi şi liceeni, a împărţit trecătorilor panglici tricolore – roşu, galben şi albastru pentru susţinerea limbii române. Tinerii spun că vor împărţi aceste panglici timp de un an, la data de 13 a fiecărei luni, cifră care coincide cu art. 13 din Constituţia Republicii Moldova şi care prevede că limba de stat este cea moldovenească, transmite Info-Prim Neo.
Într-un sfert de oră organizatorii campaniei au împărţit 50 de metri de panglică. Tinerii spun că la 13 octombrie vor împărţi panglici tricolore şi în alte sectoare din capitală, nu doar în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
Anatol Ursu, unul dintre membrii grupului de iniţiativă, a declarat că această campanie de promovare a limbii române a fost lansată încă la 31 august, de Ziua Limbii. „Unii ne privesc sceptic atunci când le înmânăm panglica tricoloră. Alţii, vorbitori de limbă rusă, ne cer să le vorbim în limba moldovenească. Sunt şi oameni care sunt entuziasmaţi de ceea ce facem”, a spus Anatol Ursu.
O tânără trecătoare, Natalia Stoica ,a spus că a rămas plăcut surprinsă de iniţiativa tinerilor. „Ne-am născut cu limba română, această limbă şi trebuie să o vorbim. Limba moldovenească nu există”, a spus tânăra.