Până în 2011, în sediile judecătoriilor din Moldova ar trebui să existe săli speciale pentru audierea copiilor
https://www.ipn.md/ro/pana-in-2011-in-sediile-judecatoriilor-din-moldova-ar-trebui-sa-existe-sali-spec-7967_972955.html
Până în anul 2011, în sediile judecătoriilor din Moldova ar trebui să existe săli speciale pentru audierea copiilor, iar legislaţia ar trebui să fie completată cu prevederi privind asistenţa juridică gratuită obligatorie a minorilor.
Aceste prevederi se conţin în Planul naţional de acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului pentru perioada 2009-2011, aprobat de Guvern la 1 decembrie şi publicat în numărul de marţi, 9 decembrie, a Monitorului Oficial, transmite Info-Prim Neo.
Autorităţile se angajează ca în perioada vizată să perfecţioneze legislaţia naţională în domeniu, inclusiv aspecte ce ţin de decăderea din drepturile părinteşti pentru abuz şi violenţă faţă de copii.
Potrivit hotărârii de guvern, cea mai mare parte din banii necesari pentru îndeplinirea planului vor veni din donaţii – circa 40 mln lei. Din bugetul de stat urmează a fi alocaţi 6,5 mln lei.