 |
|
| Anatol Țăranu | |
La 21 iunie 1995, 14 cele mai influente partide politice din România alături de societatea civilă și Biserică, semnau la o vilă de pe malul lacului Snagov o declarație prin care își asumau obiectivul de a aduce țara în UE și NATO până în 2000. La acel moment în societatea românească nu existau forțe politice și segmente societale importante care se opuneau acestei alegeri de civilizație pentru România recent ieșită din comunism. Deja a doua zi după semnare România depunea, la Bruxelles, cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană. Însă chiar și așa, timpul avea să arate că optimismul politicienilor români privind întinderea perioadei de aderare la structurile europene era ușor exagerat. România a intrat în NATO abia în 2004, iar în UE în 2007.
Diferențele sunt la suprafață
În Republica Moldova inițiativa Snagov a devenit temă de dezbatere de mai mulți ani. Dar doar acum, pe 26 mai, un document pretins similar celui de la Snagov și numit „Pactul pentru Europa” a fost semnat la Chișinău în incinta Muzeului Național de Istorie de 12 formațiuni politice de orientare pro-europeană. Partidului Liberal Democrat din Moldova, deși a fost menționat că face parte din lista de formațiuni semnatare, la evenimentul de semnare nu și-a delegat niciun reprezentant.
Pactul pentru Europa a fost inițiat de blocul „Împreună” din care fac parte patru partide - Platforma Demnitate și Adevăr, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor și propus pentru susținere și altor formațiuni politice, entități civice și persoane notorii din domeniul academic, cultural ș.a. Documentul semnat, care potrivit inițiatorilor reprezintă un Pact similar celui de la Snagov, implică aderenții susținerii cursului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, dar și pe cei care condamnă războiul de agresiune și a ocuparea teritoriilor statelor suverane și independente.
Indiferent de doleanțele semnatarilor Pactului pentru Europa de a trage o linie de similitudine a valorii acestui document cu Pactul de la Snagov, diferențele sunt la suprafață. Spre deosebire de inițiativa Snagov bazată pe un consens larg în societatea românească, Pactul moldovenesc pentru Europa întrunește susținerea doar a unei părți a clasei politice și a societății moldovenești, chiar și dacă această parte este ușor majoritară. Aderarea Republicii Moldova la UE reprezintă principala prioritate a actualei guvernări, care și-a propus să o realizeze până în 2030. Cu toate acestea, ireversibilitatea acestui proces nu pare să fie garantată, or, principalele partide de opoziție nu împărtășesc acest deziderat al majorității cetățenilor. Cel puțin, obținerea unui consens cum este cel de la Snagov din România lui 1995, pare să fie în continuare imposibilă.
Snagov chișinăuian fără NATO
Și mai izbitoare este deosebirea între inițiativele de la Snagov și Chișinău în privința NATO. Parcursul european al României întrunea adeziunea nu doar la UE, ci și la NATO ca garanție a securității și ireversibilității cursului european. Pe când Pactul pentru Europa în redacția moldovenească exclude chiar și mențiunea cea mai nevinovată despre NATO, subiectul fiind motiv de abordare categoric conflictuală între semnatarii documentului. Unii din participanții la Pactul moldovenesc și-au pus semnătura doar după redactarea textului prin excluderea oricărei mențiuni despre spațiul euro-atlantic, în acest fel determinându-i pe alți potențiali aderenți să renunțe la semnarea documentului.
Declarația de la Snagov a însemnat obținerea consensului necesar între forțele politice românești privind integrarea țării în spațiul de civilizație occidental, care a făcut ca tranziția de putere de la forțele de dreapta la cele de stânga și viceversa, să nu mai fie tratată ca o revenire a „pericolului estic”. Pe când Pactul pentru Europa de la Chișinău nu garantează că venirea la putere în Republica Moldova a forțelor politice de stânga pro-rusești ar însemna o schimbare și o succesiune firească la putere a partidelor democratice fără schimbarea paradigmei de dezvoltare ca alegere de civilizație. Iar aceasta înseamnă că atâta timp cât există posibilitatea ca la guvernare în Republica Moldova să vină forțele antieuropene, care se vor baza în politica lor pe argumentul că au mandatul poporului pentru a inversa cursul european, orice afirmații despre existența unui consens național privind aderarea la UE reprezintă o eroare capabilă să distorsioneze procesul de identificare a unei soluții politice corecte pentru perpetuarea cursului de integrare europeană.
Consens știrbit din start
În ziua semnării Pactului de la Chișinău în presă a apărut interviul președintelui partidului PAS, Igor Grosu, care l-a catalogat pe cosemnatarul documentului în cauză, pe liderul partidului MAN Ion Ceban, că „este o conservă de la Kremlin scoasă de Partidul Socialist din istoria sovietică, ambalată și parfumată cu parfum european, chiar pro-românesc. În realitate este un exponent al coloanei a 5-a, cu menirea de a se activa atunci când trebuie, când e mai bine pentru ei.” Hazardul situației constă în aceea că ambele aceste formațiuni sunt semnatarii Pactului și, deci, formal se recunosc reciproc aliați în cauza accederii în UE a Republicii Moldova. Faptul că între semnatarii Pactului există bănuieli de neloialitate față de cauza centrală anunțată în document, diminuează simțitor principiul coeziunii de care trebuiau să se conducă toți participanții la această acțiune.
Printre omisiunile din textul Pactului se evidențiază atitudinea față de factorul euroatlantic ca garant al securității și element de siguranță al parcursului european. Se cunoaște despre poziția partidului condus de fostul prim-ministru Chicu, care în faza preliminară a elaborării textului a insistat asupra excluderii oricărei mențiuni despre spațiul euroatlantic. Acceptarea acestei omisiuni, tot așa cum și omiterea tezei despre două căi de accedere a Republicii Moldova în UE – ca stat suveran sau prin punerea în practică a proiectului unirii cu România, a determinat partidele de orientare unionistă să nu se manifeste activ prin aderarea asumată la Pact. Aparențele au încercat să fie salvate de către PNL, președintele căruia a semnat Pactul menționând aparte în alocuțiunea sa că drumul cel mai scurt de aderare la UE pentru Republica Moldova este totuși unirea cu România.
Testul la sinceritate, în octombrie
Aparte se cere menționat că Declarația de la Snagov, din 21 iunie 1995, a fost precedată de elaborarea "Strategiei naționale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană", care a fost elaborată de Comisia special constituită în acest scop din reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai Guvernului, ai cercurilor academice, ai societății civile românești. Deci, Declarația de la Snagov se baza pe un plan detaliat de acțiuni de întreprins pentru aderarea României la UE. În cazul Pactului pentru Europa de la Chișinău elementul planului de acțiuni lipsește, imprimând conținutului documentului o valoare formal declarativă cu caracteristica unei declarații de intenții.
Totuși, dacă la etapa actuală în Republica Moldova nu poate exista un consens politic de tipul celui de la Snagov, însă un consens limitat în interiorul partidelor pro-europene deja este o realizare pentru cauza europeană. Alături de mobilizarea segmentului politic pro-european, ireversibilitatea procesului de aderare la UE a Republicii Moldova poate fi garantată de eficiența politicilor instituțiilor de stat și activismul societății civile în promovarea reformei. Și primul test serios pentru cauza europeană vor fi alegerile prezidențiale și referendumul european din luna octombrie curent. Rezultatele acestor două scrutine vor demonstra adevăratul atașament al majorității cetățenilor Republicii Moldova pentru alegerea de civilizație europeană, tot așa cum și sinceritatea partidelor semnatare ale Pactului pentru Europa privind atașamentul său politic la cauza europeană.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.